Ministerul Apărării, avertisment despre fake-news privind ordine de încorporare
Ministerul Apărării Naționale (MApN) avertizează asupra unei încercări de dezinformare care circulă în online privind procesul de recrutare: „Nu, Baza Militară Deveselu nu face încorporări”.
MApN semnalează pe Facebook o încercare de dezinformare care circulă în mediul on-line, legată de procesul de recrutare. „Vă informăm că Nu, Baza Militară Deveselu nu face încorporări”.
„Atenție la informațiile false!”
Ministerul Apărării a avertizat și joi că temele reintroducerii serviciului militar obligatoriu pentru cetățenii români și ale mobilizării rezerviștilor sunt false și circulă în spațiul public, în special în mediul online, de foarte multă vreme.
În România, serviciul militar obligatoriu a fost suspendat prin legea nr. 395 din 16 decembrie 2005. Potrivit acestui act legislativ, începând cu data de 1 ianuarie 2007, executarea serviciului obligatoriu, în calitate de militar în termen şi militar cu termen redus, se suspendă (art. 2). Pe durata stării de război, a stării de mobilizare, precum şi pe timpul stării de asediu, executarea serviciului militar devine obligatorie, în condiţiile legii (art. 3), precizează MApN.