Sari direct la conținut

Ministerul Apararii va accelera achizitionarea avioanelor de vanatoare americane F-16

HotNews.ro
Corneliu Dobritoiu si ambasadorul SUA, Mark Gitenstein, la Campia Turzii, Foto: MApN
Corneliu Dobritoiu si ambasadorul SUA, Mark Gitenstein, la Campia Turzii, Foto: MApN

Ministrul Apararii Nationale, Corneliu Dobritoiu, a declarat miercuri la Campia Turzii ca procedurile pentru dotarea flotei aeriene a Armatei Romane cu avioane multirol americane F-16 vor fi accelerate, urmand ca o decizie sa fie luata in urmatoarele doua luni, dupa ce in Consiliul Suprem de Aparare a Tarii (CSAT) vor fi discutate detalii concrete, transmite Agerpres.

„Chiar daca Romania trece printr-o grea perioada de austeritate, ca urmare a crizei, va anunt ca am accelerat procesul de achizitie a avionelor multirol. (…) Accelerare inseamna ca procesul se va derula rapid si nu va dura opt ani, ci doua luni. Vom lua cu certitudine o decizie. Modelele pe care le avem in vedere sunt avioanele de generatia a V-a, cu costurile cele mai mici”, a spus ministrul Dobritoiu, citat de Agerpres, precizand ca este un avantaj faptul ca aeronavele americane F-16 si F-35 folosesc aproape aceeasi infrastructura de aerodrom si aceleasi pachete de inarmare.

Potrivit ministrului Apararii Nationale, Romania nu a fructificat, in urma cu patru ani, sansa de a dota flota militara cu astfel de aparate, optand pentru adoptarea unei decizii politice in perspectiva.

„In urmatoarele doua luni, veti fi martorii unui angajament politic bazat pe fapte”, a spus Corneliu Dobritoiu, amintind ca la exercitiul militar de la Campia Turzii americanii au venit cu opt aeronave F-16 si o aeronava KC.

Ministrul Apararii Nationale a participat, miercuri, alaturi de ambasadorul SUA la Bucuresti, Mark Gittenstein, si de seful Statului Major General, general-locotenent Stefan Danila, la o demonstratie aviatica romano-americana, la Flotila 71 Aeriana „General Emanoil Ionescu” de la Campia Turzii, organizata in cadrul exercitiului ‘Dacian Viper 2012’, care se desfasoara intre 6 si 16 august, cu 350 de militari din cele doua tari si 15 aeronave militare.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro