Ministerul Educației, despre greșelile din manualele de Biologie: Va fi realizată şi trimisă în şcoli o erată tipărită / Peste 160.000 de exemplare ale manualelor cu erori au fost deja tipărite
Ministerul Educației transmite marți, referitor la greșelile sesizate în manualele de Biologie de clasa a VI-a scoase de Editura Didactică și Pedagogică, că a făcut o comisie pentru stabilirea vinovaților și că va lua apoi măsurile care se impun. În condițiile în care noul an școlar începe în doar câteva zile, iar peste 160.000 de exemplare ale celor două manuale de Biologie ce conțin numeroase erori au fost deja tipărite, MEN spune că vor fi postate „cu celeritate” pe site-ul manuale.edu.ro variantele digitale corectate ale acestora, în timp ce în școli va fi trimisă o erată tipărită. Ministerul anunță totodată că va revizui procedura de realizare a manualelor școlare, „pentru evitarea unor astfel de situații regretabile”.
- HotNews.ro a scris luni despre numeroasele greșeli care apar în cele două manuale de Biologie pentru clasa a VI-a, erori semnalate de profesori de biologie, editori și profesori universitari.
- Amintim că elevii de clasa a VI-a vor învăța din acest an școlar, care începe săptămâna viitoare, de pe manuale tipărite de editura unică a Ministerului Educației. Instituția a modificat procedura de realizare a manualelor școlare și nu le mai cumpără prin licitație publică, ci le editează la Editura Didactică și Pedagogică din subordinea sa.
- În acest an, există două manuale gratuite de Biologie, cumpărate de Ministerul Educației, dintre care profesorii trebuie să aleagă unul pentru a le preda elevilor de clasa a VI-a. (Vezi Manual 1 & Manual 2)
Într-un comunicat difuzat marți, Ministerul Educației Naționale (MEN) vine cu o serie de „clarificări” referitoare la greșelile sesizate în cele două manuale școlare pentru clasa a VI-a aferente disciplinei de Biologie.
Astfel, MEN anunță că variantele digitale corectate ale acestor două manuale școlare vor fi postate pe platforma manuale.edu.ro, „cu celeritate, astfel încât să poată fi utilizate de elevi și profesori din prima zi de școală”. Totodată, „va fi realizată și trimisă în școli o erată tipărită”.
De asemenea, la nivelul ministerului a fost constituită „o Comisie de cercetare pentru a stabili persoanele responsabile de situația creată, instituția urmând a lua ulterior măsurile legale ce se impun”.
- În comunicatul Ministerului Educației se menționează că peste 160.000 de exemplare ale celor două manuale au fost deja tipărite: „La data de 27.08.2018, pe platforma CNEE dedicată comenzilor de manuale, manualul școlar pentru disciplina BIOLOGIE (clasa a VI-a) al autoarei Elena Crocnan fusese comandat în 39.405 de exemplare, în timp ce manualul autorilor Elena Camelia Afrim, Silvia Olteanu, Ștefania Giersch, Iuliana Tanur, Camelia Manea și Florina Miricel a fost comandat într-o cantitate de 121.736 de exemplare”.
MEN ține să precizeze că, „în baza contractului subsecvent semnat între Ministerul Educației Naționale și Editura Didactica și Pedagogică S.A., EDP s-a obligat să „realizeze cu profesionalism obligațiile asumate în conformitate cu standardele de editare și tipografice în vigoare, specifice manualelor școlare, respectiv să asigure protejarea drepturilor de proprietate intelectuală, tehnoredactarea, conceptul grafic, verificarea de formă și conținut, realizarea manualelor digitale, inclusiv interactive, reproducerea în format tipărit și electronic, editarea manualelor, traducerea în limbile minorităților naționale și livrarea manualelor la sediile Inspectoratelor Școlare județene/al Municipiului București””.
Totodată, spune MEN, „potrivit contractului de prestări servicii încheiat de Centrul Național de Evaluare și Examinare (CNEE) cu evaluatorii și în conformitate cu angajamentul individual, evaluatorii își asumă responsabilitatea pentru calitatea activității desfășurate. Aceeași responsabilitate a fost asumată și de avizatorul științific”.
Astfel, Ministerul Educației anunță că, „pentru evitarea unor astfel de situații regretabile, procedura de realizare a manualelor școlare va fi revizuită și îmbunătățită, inclusiv prin introducerea unei etape suplimentare de verificare a variantelor finale ale manualelor școlare, la nivelul inspectoratelor școlare, prin inspectorii de specialitate”.
- Amintim că HotNews.ro a prezentat în exclusivitate, în urmă cu o săptămână, și erorile grosolane din manualul unic de Geografie: Turnu Măgurele din Teleormanul lui Dragnea este în locul Drobetei-Turnu Severin, o mare are numele greșit, un stat nu există. Ministerul Educației a cerut EDP să scoată din nou manualul, corectat.
- Nici Ministerul Educației și nici Editura Didactică și Pedagogică nu au spus, până acum, care este valoarea fiecărui manual – pe disciplină în parte – scris de profesori, editat de EDP și printat la Monitorul Oficial, invocând existența unor clauze de confidențialitate.
- HotNews.ro a solicitat oficial Ministerului Educației, în urmă cu o săptămână, copii după contractul de 24 milioane lei încheiat între Minister și EDP pentru editarea, traducerea și tipărirea de manuale. Vom publica răspunsul furnizat de instituție îndată ce îl vom avea.
Ministerul insistă însă în comunicatul difuzat marți că „a întreprins, până în prezent, toate demersurile și a respectat toate procedurile aplicabile pentru a asigura manuale școlare la începutul anului școlar 2018-2019”.
Potrivit MEN, „în ceea ce privește depunerea, evaluarea și avizarea proiectelor de manuale școlare au fost parcurse următoarele etape:
- Centrul Național de Evaluare și Examinare (CNEE) a coordonat procesul de evaluare a calităţii ştiinţifice şi didactice a proiectelor de manuale şcolare pentru clasele I-VI (Apelul 1), organizat în conformitate cu ordinul de ministru nr. 5.645/12.12.2017 privind aprobarea Metodologiei de evaluare a calității proiectelor de manuale școlare pentru învăţământul preuniversitar pentru anul școlar 2018 – 2019, în perioada 6.03.2018 – 11.05.2018.
- Autorii/coautorii sau delegaţii acestora au depus la Registratura Ministerului Educaţiei Naţionale un număr de 144 de proiecte de manuale şcolare, dintre care 2 pentru disciplina BIOLOGIE (clasa a VI-a), în perioada 6 – 19.03.2018.
- În urma evaluării calității științifice, cele două proiecte de manuale școlare pentru disciplina BIOLOGIE (clasa a VI-a) au primit 86,92 puncte, respectiv 85,25 puncte, fiind declarate admise.
- Cu privire la procedura de selecţie a evaluatorilor cooptaţi şi a specialiştilor externi, menționăm că aceștia:
1. au titlul științific de doctor în domeniul disciplinei sau în domenii conexe celui pentru care aplică;
2. au gradul didactic I în domeniul disciplinei/modulului de pregătire;
3. au absolvit cursuri/module care vizează problematica specifică activităților de evaluare a proiectelor de manuale școlare/de abilitare curriculară/de evaluare de proces;
- Cele două proiecte de manuale declarate admise au fost supuse unui proces de avizare științifică de către un specialist extern, cadru didactic din învățământul superior, specialist în disciplina Biologie.
- În intervalul 29.06.2018 – 06.07.2018, cele două proiecte de manuale școlare aferente disciplinei BIOLOGIE (clasa a VI-a) au fost postate pe site-ul manuale.edu.ro, unde profesorii au putut consulta și alege una dintre cele două variante de manuale școlare.”
Citește și: