Sari direct la conținut

Ministerul Justitiei: Costul lunar al unui detinut – 2.397 de lei; cea mai mare parte sunt cheltuieli de personal

HotNews.ro

Costul lunar al unui detinut intr-un penitenciar romanesc este de 2.397 de lei, cea mai mare parte – 1.619 de lei – reprezentand-o cheltuielile de personal, arata Ministerul Justitiei, intr-un raspuns la o intrebare adresata de un parlamentar, transmite Mediafax.

Bugetul Administratiei Nationale a Penitenciarelor (ANP) pe 2013 este de 912,5 milioane de lei, din care alocatiile bugetare reprezinta aproximativ 832 de milioane de lei, iar aproximativ 80,5 milioane sunt venituri proprii.

Din acest buget, cheltuielile curente reprezinta peste 888,8 milioane de lei, intre care aproximativ 616 milioane de lei cheltuieli de personal si 160,49 milioane lei cheltuieli cu bunuri si servicii.

Proiectele cu finantare din fonduri externe neramburasabile aduc bugetului ANP aproximativ 27 de milioane de lei – venituri proprii, anul acesta.

Raportat la un numar mediu de 31.720 de detinuti din penitenciarele romanesti, costul unui detinut pe luna ajunge la 2.397 de lei, din care alocatiile bugetare lunare reprezinta 2.186 de lei. Veniturile proprii ale ANP acopera astfel doar 211 lei din costul lunar cu un detinut.

Administratia Nationala a Penitenciarelor coordoneaza activitatea a 43 de unitati, intre care un penitenciar pentru femei, patru penitenciare pentru minori si tineri si opt penitenciare spital. Tot sub sigla ANP functioneaza doua centre de reeducare, Scoala Nationala de Pregatirea a Agentilor de Penitenciare Targu Ocna si Centrul de Formare si Specializare a Ofiterilor din Administratia Penitenciarelor Arad, se mai arata in raspunsul trimis de Ministerul Justitiei la intrebarea deputatului Maria Dragomir.

Ministerul mai arata ca, la 16 aprilie 2013, se inregistrau un numar de 33.060 de persoane private de libertate cazate in spatii care asigura 27.700 de locuri, conform criteriilor stabilite prin Ordinul Ministrului Justitiei nr. 433/C/2010 (indice de ocupare – 119 la suta), respectiv 19.738 de locuri, conform standardelor Curtii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), rezultand un indice de ocupare de 167%.

Ajută-ne să facem HotNews mai bun
Vrem să aflăm ce subiecte sunt importante pentru tine și cum putem îmbunătăți HotNews. Am pregătit un chestionar a cărui completare durează 5 minute şi care e anonim, dacă nu vrei să ne laşi adresa de mail. Nu e obligatoriu să răspunzi la fiecare întrebare, deși ne-am bucura. Orice contribuție ne ajută să luăm decizii mai bune.
Formular Feedback
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro