Sari direct la conținut

Ministerul Sănătăţii reduce de la 65% la 60% punctajul minim de promovare pentru candidații la rezidențiat, pentru ca „un număr cât mai mare dintre ei să poată alege un post”

HotNews.ro
Rezidentiat, Foto: AGERPRES
Rezidentiat, Foto: AGERPRES

​Ministerul Sănătății anunță că a „realizat demersurile necesare pentru ca un număr cât mai mare dintre candidații înscriși la rezidențiat să poată alege un loc sau un post în specialitate”. Astfel, punctajul minim de promovare a fost redus și anul acesta de la 65% la 60%, pentru ca „un număr cât mai mare dintre candidați să poată alege un post”.

Anunțul Ministerului Sănătății:

  • Punctajul maxim realizat la sesiunea de rezidențiat din domeniul medicină a fost de 936 puncte, iar punctajul minim de promovare, conform baremului inițial de 65%, este de 608 puncte. În această situație, ar fi putut alege un loc sau un post în specialitate maxim 3.696 candidați din cele 4.327 locuri disponibile.
  • Având în vedere necesitatea acoperirii cât mai multor posturi și locuri la concursul de rezidențiat, în special în domeniile deficitare – medicină de familie, medicină de urgență, ATI etc, Ministerul Sănătății și Ministerul Educației au aprobat astăzi, prin ordin comun, măsura care permite intrarea în rezidențiat a unui număr cât mai mare de tineri medici. Astfel, astăzi, s-a luat decizia de scădere a pragului minim de promovare de la 65% la 60%, la fel ca în anii anteriori.
  • „Pregătirea din timp a unui număr suficient de specialiști reprezintă o prioritate a politicii de resurse umane a Ministerului Sănătății. Tinerii medici trebuie să aibă după absolvire un loc de muncă asigurat, iar pacienții din România să beneficieze de îngrijire din partea generațiilor viitoare de specialiști!” a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.
Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro