Sari direct la conținut

Ministerul Transporturilor așteaptă oferte pentru autostrada care va lega Timișoara de Serbia. Start în licitația pentru primul lot

HotNews.ro
Ministerul Transporturilor așteaptă oferte pentru autostrada care va lega Timișoara de Serbia. Start în licitația pentru primul lot
Traseul autostrăzii A9 Foto: Facebook - Sorin Grindeanu

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunțat, într-o postare pe Facebook că a fost demarată licitația pentru construcția Lotului 1 al autostrăzii Timișoara – Moravița, care va face legătura dintre capitala Banatului și Serbia.

„Start pentru depunerea ofertelor aferente constructției Lotului 1 (Remetea Mare-Jebel) al Autostrăzii Timișoara-Moravița! Data limită pentru depunerea ofertelor: 11 noiembrie 2024”, a scris Sorin Grindeanu.

Lotul va avea o lungime de 35,67 kilometri, iar valoarea estimată a contractului este de 5,65 miliarde de lei, sumă asigurată prin programul Transport.

Lotul trebuie finalizat în maximum 48 de luni (12 luni proiectare și 36 de luni execuție), a precizat Grindeanu, iar pe traseu vor fi construite inclusiv:

  • 1 pod peste râul Timiș (1.153 m);
  • 4 noduri rutiere la : Remetea Mare (A1), Albina (DJ592), VO Timișoara Sud, Pădureni(DN59);
  • Un Centru de Întreținere și coordonare;
  • 2 parcări de scurtă durată (fiecare va dispune de infrastructura necesară amplasării a minimum 6 stații de încărcare pentru autoturismele electrice).

Construirea noii autostrăzi, A9, a fost anunțată la începutul acestei luni de către Cristian Pistol, șeful Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

„Am început procedurile pentru construcția unei noi autostrăzi: Timișoara – Moravița (72,93 km)!”, anunța Cristian Pistol, directorul CNAIR, pe 6 septembrie.

Autostrada A9 va avea o lungime de aproape 73 kilometri. Va face joncțiune cu A1 în zona Remetea Mare, și va continua în paralel cu centura Timișoara Sud până în zona Giroc unde va avea o ieșire spre Timișoara.

Mai departe, traseul merge spre sud, pe ruta Jebel – Opatița – Stamora Germană – Moravița, până la granița cu Serbia, în continuarea drumului european E70.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro