Sari direct la conținut

Ministrul Apărării- discuţii cu oficiali americani despre securitatea regională şi nevoia unei strategii la Marea Neagră

HotNews.ro
Angel Tilvar, Foto: Agerpres
Angel Tilvar, Foto: Agerpres

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a subliniat beneficiile parteneriatului strategic dintre România şi SUA şi importanţa luării unor decizii concrete pentru continuarea sprijinului acordat Ucrainei şi Republicii Moldova, în cadrul întrevederilor pe care le-a avut la Washington cu oficiali americani.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, sâmbătă, de Ministerul Apărării Naţionale (MApN), ministrul Tîlvăr a avut, pe 30 martie, o întrevedere cu Cara Abercrombie, coordonatorul pentru politica de apărare şi controlul armamentelor din cadrul Consiliului Naţional de Securitate al SUA, iar pe 31 martie s-a întâlnit cu Gina Ortiz Jones, secretarul-adjunct al Forţelor Aeriene ale SUA.

În discuţiile de la Consiliul Naţional de Securitate au fost abordate subiecte de interes comun privind importanţa parteneriatului strategic româno-american, situaţia de securitate regională şi necesitatea unei strategii la Marea Neagră, precum şi eforturile României privind sprijinul multidimensional acordat Ucrainei, precizează MApN.

Angel Tîlvăr a salutat celebrarea a 30 de ani de la semnarea Programului de Parteneriat de Stat (State Partnership Program) dintre Armata României şi Garda Naţională a Statului Alabama şi a reiterat relaţiile excelente pe dimensiunea de apărare în cadrul parteneriatului strategic.

De asemenea, ministrul a evidenţiat „eforturile multidimensionale” ale României pentru sprijinirea Ucrainei şi angajamentul ţării noastre în continuarea acestui demers atât timp cât va fi nevoie, se arată în comunicat.

Oficialul român a mulţumit Statelor Unite pentru „contribuţia consistentă” cu forţe şi capabilităţi dislocate pe flancul estic al NATO, inclusiv în România, ca o dovadă a angajamentului Statelor Unite pentru consolidarea posturii aliate de descurajare şi apărare în această zonă, adaugă sursa citată.

La întâlnirea cu adjunctul secretarului Forţelor Aeriene ale SUA, subiectele abordate au vizat importanţa securităţii la Marea Neagră şi prezenţa forţelor SUA în România, aprofundarea cooperării bilaterale în domeniul dezvoltării capabilităţilor forţelor aeriene, precum şi subiecte de interes în perspectiva Summit-ului NATO de la Vilnius.

Potrivit MApN, ministrul Tîlvăr a subliniat beneficiile parteneriatului strategic pe dimensiunea apărării şi „relaţia excelentă” dintre Armata României şi Garda Naţională a Statului Alabama în cadrul Programului de Parteneriat de Stat (State Partnership Program).

El a mulţumit pentru contribuţia suplimentară cu forţe şi capabilităţi dislocate de Statele Unite în România, în contextul deciziilor aliate şi ale administraţiei de la Washington privind întărirea posturii de descurajare şi apărare pe flancul estic, pe fondul războiului din Ucraina. Oficialul român a reiterat determinarea părţii române privind sprijinul forţelor SUA dislocate în ţara noastră, se mai precizează în comunicatul amintit.

În ceea ce priveşte aprofundarea cooperării bilaterale pentru dezvoltarea capabilităţilor Forţelor Aeriene Române, ministrul Apărării Naţionale a menţionat că decizia României de a aloca 2,5% din PIB pentru cheltuieli de apărare va permite continuarea eforturilor de modernizare capabilităţilor armatei române şi a programelor de înzestrare specifice forţelor aeriene.

În perspectiva Summit-ului NATO de la Vilnius, Angel Tîlvăr a punctat relevanţa pe care situaţia de securitate la Marea Neagră trebuie să o ocupe pe agenda discuţiilor, importanţa adoptării unor decizii concrete pentru continuarea sprijinului Ucrainei şi Republicii Moldova şi, nu în ultimul rând, implementarea deciziilor adoptate în cadrul summit-ului NATO de la Madrid, se mai arată în comunicat.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro