Sari direct la conținut

Ministrul austriac al Justiției: Susțin candidatura lui Kovesi la șefia Parchetului European

HotNews.ro
Laura Codruta Kovesi, Foto: Agerpres
Laura Codruta Kovesi, Foto: Agerpres

Ministrul austriac al Justiției, Josef Moser, a declarat vineri la București că susține candidatura fostului procuror-șef al DNA Laura Codruța Kovesi la șefia Parchetului European, scrieEuractiv.

Josef Moser a declarat că au fost trei etape de selecție riguroasă, în urma cărora a rezultat o listă scurtă cu trei candidați, cel mai bine plasată fiind Laura-Codruța Kovesi.

Oficialul austriac a declarat că nu are nicio îndoială asupra faptului că aceasta merită locul ocupat în urma procedurilor de selecție.

Ministrul austriac de Justiție a spus, răspunzând unei întrebări, că va vota în favoarea Kovesi în cadrul Consiliului JAI.

Nu același lucru îl va face ministrul român de Justiție, Tudorel Toader, care a declarat luni că va trimite colegilor din JAI decizia CCR în urma căreia a fost demisă Kovesi.

Joi, Toader a declarat pentru Agerpres că informaţii despre Laura-Codruţa Kovesi au ajuns deja la Parlamentul European şi la omologii săi, dar nu au fost transmise de el, asociaţiile profesionale ale magistraţilor fiind cele care ar fi „facilitat” comunicarea.

Franța și Germania ar putea ajunge la un compromis pentru a o susține pe fost șefă a DNA Laura Codruța Kovesi pentru funcția de procuror-șef european, deși au propriii candidați pentru conducerea Parchetului european, a declarat, joi, la București, președintele comisiei pentru afaceri europene din Bundestag, Gunther Krichbaum. El a mai spus că a avut o întâlnire cu ministrul Justiției, Tudorel Toader, care a susținut că nu el este cel care a revocat-o pe Kovesi de la conducerea DNA, ci președintele Klaus Iohannis. „De asemenea, domnul Toader a spus textual că <>”, a mai afirmat oficialul german.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro