Ministrul de externe al lui Vladimir Putin susține că „descendenții lui Napoleon și Hitler” vor să învingă Rusia
Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a acuzat miercuri, în ajunul Zilei Victoriei asupra Germaniei naziste sărbătorită în Rusia pe 9 mai, că „descendenţii lui Napoleon şi Hitler” vor să învingă din nou Rusia cu ajutorul anglo-saxonilor, informează agenția EFE, citată de Agerpres.
„Descendenţii lui Napoleon şi Hitler împreună cu anglo-saxonii doresc, încă o dată, să provoace o înfrângere strategică ţării noastre”, a declarat Lavrov, după ce a depus o coroană de flori la clădirea ministerului în onoarea diplomaţilor căzuţi în cel de-al Doilea Război Mondial.
Lavrov a acuzat aceste ţări – referindu-se la Franţa, Germania, SUA şi Regatul Unit – că doresc să distrugă şi să supună Rusia „intereselor lor hegemonice egoiste”.
„Astăzi, Ziua Victoriei are o semnificaţie specială, deoarece aniversăm această mare sărbătoare când nazismul ridică din nou capul”, a susţinut el, citat într-un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe rus.
Şeful diplomaţiei ruse a adăugat că „noii lideri ai lumii încearcă să se răzbune pentru încercările lor inutile şi seculare de a subordona patria noastră intereselor lor”.
Șeful diplomației ruse vântură din nou teza „regimului nazist” de la Kiev
Pentru a face acest lucru, aceşti lideri folosesc „regimul deschis nazist din Ucraina”, a mai spus Serghei Lavrov. El a subliniat totodată că o „majoritate mondială” de ţări se opune acestor încercări occidentale de dominare a ceea ce ei numesc cu dispreţ „jungla impenetrabilă”.
„Majoritatea ţărilor înţeleg că Rusia luptă pentru toţi, pentru toţi cei care vor să trăiască după propriile criterii, după tradiţiile lor, care nu vor să experimenteze noi manifestări ale nazismului, ale discriminării rasiale, către care Occidentul îşi împinge constant sateliţii”, a continuat șeful diplomației ruse.
Agenția EFE aminteşte că Rusia i-a convocat săptămâna aceasta pe ambasadorii Franţei şi Marii Britanii în urma declaraţiilor liderilor acestor state despre o posibilă desfăşurare a trupelor NATO în Ucraina şi despre dreptul Kievului de a ataca ţinte pe teritoriul Rusiei cu ajutorul armelor occidentale.
Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a ministerului rus de externe, a criticat la rândul ei în termeni duri aceste afirmații în urmă cu câteva zile.
- Pe același subiect: Manevre nucleare, amenințări către Franța și Marea Britanie, avertisment pentru NATO: Rusia ridică tonul în conflictul cu Occidentul
Urmărește ultimele evoluții din a 805-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.