Ministrul de Externe al Ungariei, Péter Szijjártó, în vizită la București

Ministrul de Externe al Ungariei, Péter Szijjártó, este în vizită la București, joi, fiind primit de ministrul Bogdan Aurescu.
Ultima vizită la București a ministrului ungar de Externe a fost în 26 mai 2020, într-un moment tensionat al relatiilor româno-ungare, legat într-o bună măsură de schimbul de declarații între București și Budapesta pe tema autonomiei Ținutului Secuiesc.
Una dintre mizele întâlnirii a fost programul de dezvoltare economică derulat de Guvernul Viktor Orban în Transilvania.
„Planul Kos Karoly”, convenit în 2016 și pus în practică începând cu anul următor este o consecință a Strategiei Națiunii asumată de Viktor Orban în urmă cu aproape zece ani și are ca scop reunificarea națională a maghiarilor din bazinul Carpatic, din punct de vedere identitar, nu geografic. Iar pentru asta a pus la bătaie miliarde de euro, o parte substanțială ajungând la comunitatea maghiară din Transilvania.
Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a reclamat, în mod repetat, că investițiile masive ale Guvernului Ungariei în Transilvania nu au acordul României.