Ministrul Dezvoltării anunță că taxa pentru extrasele de carte funciară va fi eliminată. Când va fi implementată măsura și care sunt excepțiile

Ministrul Dezvoltării, Cseke Atilla, a anunțat că proprietarii de terenuri și imobile vor putea să obțină gratuit extrase de carte funciară și a oferit și un orizont de timp în acest sens. Oficialul a precizat, totodată, că vor fi abrogate și tarifele de extras de plan cadastral, și cele de primă înregistrare, potrivit News.ro.
Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), instituție aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării, a încasat 60 de milioane de lei de la cetățeni pentru cele 3,5 milioane de extrase de carte funciară pentru informare pe care le-a eliberat în 2024.
„Atunci când cerem un extras de carte funciară trebuie să plătim pentru acest serviciu, deşi ne adresăm unei instituţii publice, finanţate din bani publici, iar serviciul este prestat de un angajat plătit din fonduri publice. Astăzi, această taxă este de 20 şi 25 de lei, şi se adună anual aproape 60 de milioane de lei de la cetăţeni. Eliminăm această taxă. Acest serviciu va fi gratuit pentru proprietarii terenurilor şi imobilelor. Mai mult respect pentru cetăţenii care plătesc taxe”, a declarat, joi, ministrul Cseke Attila.
El susține că măsura va fi implementată în sistemul online în cel mult cinci luni, iar fizic, la ghișeu, este nevoie de cel mult două luni pentru concretizarea inițiativei.
Pe de altă parte, potrivit ministrului, vor plăti în continuare taxa dezvoltatorii imobiliari care solicită date cadastrale pentru proprietăți multiple, dar și persoanele care vor să obțină un extras de carte funciară pentru imobile aflate în proprietatea altor persoane.