Ministrul Educației, noi precizări despre începerea școlii: Declarația pe proprie răspundere a părinților va fi eliminată
Ministrul Educației anunță renunțarea la declarația pe proprie răspundere care trebuia dată de părinți odată cu reluarea cursurilor în noile condiții determinate de criza coronavirusului.
Pe 14 septembrie elevii ar fi trebuit să prezinte o declarație pe propria răspundere semnată de părinți, care își asumă că, în ultimele 14 zile, copilul nu a prezentat simptome specifice unei afectiuni cu potential infectios, nu a fost diagnosticat cu COVID-19 și nici nu a intrat în contact cu o persoană testată pozitiv.
„I-am solicitat domnului ministru Tătaru să fie eliminată acea declarație pe propria răspundere din partea părintelui și acesta a fost de acord. Normele pentru începerea școlii pe care le publicăm mâine nu vor mai cuprinde declarația pe propria răspundere”, a spus Monica Anisie pentru StiriEdu.ro.
Premierul Ludovic Orban le-a cerut luni miniştrilor Sănătăţii şi Educaţiei, Nelu Tătaru şi Monica Anisie, să definitiveze regulile pentru începerea școlii, din 14 septembrie, astfel încât acestea să fie publicate marţi.
„Domnul ministru Tătaru şi cu doamna ministru Anisie, solicitarea mea este ca în cursul zilei de astăzi să ajungeţi la o formă aproape definitivă a ordinului comun privind reluarea şcolii, începerea anului şcolar şi cel târziu mâine dimineaţă să avem o şedinţă împreună cu doamna vicepremier Turcan, astfel încât să putem publica mâine ordinul. Dacă aveţi anumite diferenţe de abordare pe anumite teme, împreună cu doamna vicepremier şi cu dumneavoastră, vom lua decizia astfel încât marţi să fie publicată, să existe o predictibilitate, să putem pune în mişcare întreg mecanismul de pregătire a şcolilor în bune condiţii”, a spus Orban, la începutul şedinţei de Guvern.