Sari direct la conținut

Ministrul Educației nu știe când se vor relua cursurile în școli, dar examenele naţionale se vor derula cu prezenţă fizică

HotNews.ro
Sorin Cimpeanu, Foto: Agerpres
Sorin Cimpeanu, Foto: Agerpres

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, afirmă că, în urma consultărilor cu reprezentanţii elevilor, profesorilor şi părinţilor, s-a stabilit ca examenele naţionale să se deruleze cu prezenţă fizică, pentru a se asigura relevanţa lor. „Tematica de examen va fi stabilită, adaptată, corelată cu realităţile acestui an. Nu are niciun sens să negăm faptul că în educaţie au fost pierderi. Important este să identificăm corect acele pierderi”, consideră el, potrivit News.ro.

„Cu toţii au solicitat şi împreună am agreat că vom face tot posibilul ca examenele naţionale să se deruleze predictibil, la datele la care sunt planificate. Am stabilit ca examenele naţionale să se deruleze cu prezenţă fizică, pentru a asigura relevanţa acestor examene naţionale. Având deja două puncte fixe, este foarte posibil să fim nevoiţi să cedăm într-o altă parte, pentru că, dacă n-am ceda în nicio parte, ar fi ca şi cum am avea un an normal, în care nimic nu s-a întâmplat. Lucru în mod evident fals”, a subliniat ministrul Educaţiei.

El a adăugat că se poate flexibiliza tematica de examen.

Ministrul Educaţiei a mai declarat că nu exclude niciun scenariu privind reluarea cursurilor în format fizic, decizia se va lua în funcţie de rata de infectare, iar la finalul lunii ianuarie se va anunţa dacă din data de 8 februarie elevii se vor întoarce în şcoli, potrivit Agerpres.

„Nu excludem niciun scenariu, nici scenariul deschiderii în zonele în care rata de infectare este mai scăzută, nici acela al prioritizării celor mici, grădiniţă şi învăţământ primar, nici scenariul în care acordăm prioritate celor care susţin examene naţionale, clasele a VIII-a şi XII-a, nici alt scenariu sau o combinaţie între aceste scenarii. Anunţul se va face la finalul lunii ianuarie”, a spus Cîmpeanu la TVR1.

Ministrul a adăugat că este sigur că până pe 8 februarie se va învăţa online, iar elevii vor putea merge în şcoli în funcţie de rata de infectare de după vacanţa de iarnă.

„Este sigur că cele trei săptămâni din semestrul întâi vor fi online (…). Ministerul Educaţiei şi Guvernul României îşi doresc să înceapă şcoala pe 8 februarie, însă acest lucru se va face în funcţie de evoluţia ratei de infectare, după vacanţa de iarnă, care s-a încheiat ieri, 10 ianuarie. Ştim foarte bine că sunt necesare 14 zile, deci de aceea am spus că în a doua jumătate a lunii ianuarie, ultima decadă, mai exact, a lunii ianuarie, în funcţie de evoluţia ratei de infectare. Evoluţia campaniei de vaccinare, ne dorim să fie cât mai mulţi profesori vaccinaţi. În funcţie de măsurile adoptate de alte state şi în funcţie de acţiunile remediale pe care trebuie să le facem şi care necesită prezenţa fizică în şcoală, vom lua decizia referitoare la modul în care va începe şcoala pe 8 februarie”, a spus ministrul Sorin Cîmpeanu.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro