Ministrul Energiei anunță „poate cea mai mare victorie pe care România a putut să o aibă în materie de sistem energetic”: menținerea centralelor pe cărbune
România va avea în continuare active centrale pe cărbune, iar prin această modificare a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) s-a asigurat că cel mai negru scenariu, și anume de a avea un potențial blackout în această iarnă, va fi 100% evitat, a anunțat miercuri ministrul Energiei, Bogdan Ivan.
„În momentul de față, vestea este una foarte clară: da, în continuare, România va avea centrale pe cărbune active. Trei grupuri vor fi active până la finalul anului 2029, două dintre ele cel puțin până la finalul lunii august a anului viitor. Vom avea în continuare active grupurile pe cărbune din orașul Craiova, pentru a menține furnizarea de agent termic, energie electrică și abur pentru compania Ford, și cele de la Govora”, a explicat ministrul Energiei, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, potrivit Agerpres.
Oficialul guvernamental a mai spus că aceasta „reprezintă, poate, cea mai mare victorie pe care România a putut să o aibă în materie de sistem energetic”.
„Prin această modificare a PNRR-ului, care a fost una extrem de complicată, România s-a asigurat că cel mai negru scenariu, și anume situația de a avea un potențial blackout în anumite condiții în această iarnă, va fi 100% evitat, lucru care ne asigură că avem în continuare foarte clar modul în care vom trece această iarnă. De asemenea, 4500 de oameni își vor păstra locurile de muncă”, a subliniat ministrul Ivan.
Conform acestuia, România era în situaţia de a închide 1.755 de megawaţi la finalul acestui an.
„Noi eram în paradigma, ca şi ţară, ca în această toamnă, să închidem un total de 1.755 de megawaţi la 31 decembrie, lucru care ar fi dus la slăbirea securităţii energetice a României, care ar fi dus la o penurie energetică şi, în situaţia în care ar fi fost oprite aceste grupuri, bazat pe un volum mult mai mare al importurilor care vedem deja că au un preţ foarte mare, şi la o creştere a facturilor românilor”, a spus el.
„Deci, dincolo de faptul că păstrăm în continuare cât va mai fi nevoie centralele pe cărbune din România, ne-am asigurat că nu o să avem o creştere nouă a preţului energiei electrice la 1 ianuarie 2026. (…) Pe de altă parte, 4.500 de oameni ar fi mers acasă în mijlocul iernii şi ar fi rămas fără venituri şi fără loc de muncă. Iar în situaţia în care România şi-ar fi asumat să nu închidă aceste termocentrale bazate pe cărbune, România ar fi riscat o penalizare din partea Comisiei Europene de până la 1,8 miliarde de euro, în condiţiile în care România a primit încă de acum patru ani 2,6 miliarde de euro pentru a se asigura că va pune în locul centralelor pe cărbune noi centrale pe gaz şi parcuri fotovoltaice plus capacităţi de stocare”, a adăugat ministrul Energiei.
