Sari direct la conținut

Ministrul Igas si ceilalti responsabili trebuie sa demisioneze imediat

Contributors.ro
Stefan Vlaston, Foto: Hotnews
Stefan Vlaston, Foto: Hotnews

Este inacceptabil ca Bucurestiul, capitala europeana, sa fie terorizata de cateva sute de ultrasi sau ce-or fi, membri ai unor galerii de huligani de stadion.

Este inacceptabil ca jandarmii sa fie umiliti, agresati cu pietre si alte obiecte, iar sefii lor sa nu le dea voie sa foloseasca gazele lacrimogene si tunurile cu apa.

In zilele fierbinti ale evenimentelor din ianuaria 1990 nu aveam institutii, nu aveam jandarmerie, politie, ministri, nu se stia cine pe cine serveste. Dar dupa 22 de ani? Este inacceptabil.

In alte tari manifestatiile au fost sustinute de zeci de mii de participanti, nu de cateva sute, ca la noi. Si au fost stapanite. La noi, nu se poate.

Nu se poate ca principalul bulevard al capitalei sa fie vandalizat si sa arate ca dupa razboi. Cu magazine si geamuri sparte, banci smulse, masini si statii de autobuz incendiate. Sub privirile nauce ale unor jandarmi care se plimbau de colo colo, fara niciun plan, fara comanda, fara coordonare. Spectacolul oferit de jandarmeria romana a fost jalnic.

Pentru toate aceste motive toti sefii trupelor care asigura ordinea publica in capitala trebuie destituiti. Este o problema de securitate nationala, de competenta CSAT.

Una este demonstratia pasnica, autorizata, in coordonatele prevazute de lege si alta actiunea de vandalizare a bunurilor si proprietatilor publice si private, de incendieri repetate ale bunurilor publice si private, de actiuni teroriste care propaga neliniste si panica in populatie.

In urma acestor actiuni statul roman a fost grav umilit, incapabil de a face fata catorva sute de huligani. Ce s-ar fi intamplat daca erau cateva zeci de mii? Unde sunt tunurile de apa? Frigul iernii i-ar fi trimis pe toti cei cu hainele ude acasa. Unde sunt arestarile si mentinerea in arest a celor vinovati de grave vandalizari si atacuri asupra fortelor de ordine?

Iar cetatenii adevarati trebuie sa faca diferenta intre violenta si vandalizare si protestul neviolent, asa cum s-a intamplat de atatea ori in ultimii ani.

Nu sunt multe se spus. In fata umilirii si terfelirii grave a autoritatii statului roman, cu consecinte dramatice asupra credibilitatii noastre in plan european si international, exista o singura solutie: demisia tuturor responsabililor pentru acceptarea dezordinilor grave, a agresiunilor repetate asupra jandarmilor si umilirii autoritatii statului roman.

Iar inlocuitorii lor sa nu mai permita intoarcerea in zilele negre ale mineriadelor, pe care le credeam depasite de mult.

Citeste tot articolul si comenteaza pe

Contributors.ro

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro