Sari direct la conținut

Ministrul Justiției anunță ce urmează după ce CCR a respins legea privind pensiile magistraților / Ce spune despre un referendum

HotNews.ro
Ministrul Justiției anunță ce urmează după ce CCR a respins legea privind pensiile magistraților  / Ce spune despre un referendum
Ministrul Justiției, Radu Marinescu. Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Ministrul Justiției, Radu Marinescu, crede că după motivarea explicită a deciziei CCR „trebuie identificată cea mai bună soluție pentru ca obiectivul stabilit prin programul de guvernare, care vizează alinierea vârstei de pensionare și obținerea fondurilor din PNRR, să fie atins”.

Curtea Constituțională a explicat luni seară, într-o primă reacție, că a declarat legea privind pensiile magistraților neconstituțională pe motive de formă, respectiv pe lipsa avizului Consiliului Superior al Magistraturii.

Guvernul avea obligația de a aștepta avizul CSM, pentru emiterea căruia CSM avea 30 de zile la dispoziție, conform legii, a spus CCR într-un comunicat.

Într-o intervenție la Digi24, ministrul Justiției a reiterat că CCR a invocat criterii de neconstituționalitate legate de forma legii, nu și de conținut, și a explicat că trebuie citită motivarea judecătorilor pentru a stabili pașii următori.

„Este o chestiune de procedură. Nu este vorba de o neconstituționalitate in intrinsecă. Este un aspect de natură, să zic așa, extrinsecă. Urmează să vedem decizia Curții Constituționale și motivarea explicită a acesteia și să identificăm cea mai bună soluție pentru ca obiectivul stabilit prin programul de guvernare, care vizează alinierea vârstei de pensionare și obținerea fondurilor din PNRR, să fie atins”, a declarat Radu Marinescu, ministrul Justiției, la Digi24.

„Nu au existat alte discuții care să vizeze aspectele de fond”

Ministerul Muncii a cerut, pe 20 august, avizul CSM pentru proiectul de Lege privind modificarea pensiilor de serviciu. A revenit cu o adresă după două zile. Nouă zile mai târziu, pe 1 septembrie, premierul Bolojan şi-a asumat răspunderea în Parlament, fără aviz.

„În ceea ce privește acest aviz al CSM, nu a fost o chestiune de care să se ocupe Ministerul Justiției, dar din câte am înțeles de la colegii noștri, acesta a fost efectiv solicitat. Aprecierea Curții Constituționale este că nu s-a așteptat întregul interval respectiv. Respectăm decizia Curții Constituționale și vom acționa legal și constituțional pentru a îndeplini obiectivul din programul de guvernare”, a spus Radu Marinescu.

„Este cert că s-a solicitat acest aviz. Cel mai probabil, Curtea Constituțională a României a avut în vedere aspectul formal al necesității parcurgerii termenului de de 30 de zile. Este o chestiune de procedură, aspectele de fond ale legii nu au fost antamate și această chestiune de procedură poate să fie remediat, astfel încât proiectul inițiat de Ministerul Muncii să poată merge mai departe”, a adăugat ministrul Justiției.

Ministrul Justiției nu a putut preciza dacă se va merge înainte cu același proiect de lege sau se vor schimba niște pași întrucât „este nevoie de o consultare colegială la nivelul Guvernului, la nivel parlamentar pentru a aprecia care este perspectiva”.

Fondul proiectului ar putea rămâne același întrucât „nu există alte discuții cu privire la fondul acestuia”.

„Este evident că e doar o chestiune de procedură, o vom discuta și vom vedea, repet, care este calea de urmat, dar până în acest moment nu au existat alte discuții care să vizeze aspectele de fond”, a spus Radu Marinescu.

Despre organizarea unui referendum

În același timp, ministrul Justiției a fost întrebat despre oportunitatea unui referendum pe tema creșterii vârstei de pensionare în magistratură. Radu Marinescu a spus că nu are nimic împotriva acestuia, însă atât timp cât avem instrumente legale, iar legea a fost invalidată doar din rațiuni de procedură, ar trebui mers mai departe pe drumul pe care deja am pornit.

„Nu exclud nicio soluție, acestea însă trebuie discutate politic, trebuie asumate, dar există în momentul de față soluții și căi legale”, a spus Radu Marinescu.

Despre organizarea unui astfel de referendum s-au pronunțat președintele USR, Dominic Fritz, și liderul UDMR, Kelemen Hunor.

„Va trebui să citim cu atenție motivarea. Dacă legea este respinsă pe o problemă de procedură, o refacem. Dacă legea este respinsă pe fond, adică dacă nu este constituțional să desființăm pensiile speciale, atunci USR va propune un referendum pentru modificarea Constituției”, a scris liderul USR, pe pagina sa de Facebook.

La rândul său, Kelemen Hunor a declarat că organizarea unui referendum pe tema vârstei de pensionare ar încheia acest subiect.

„Ce aș face eu – aș organiza un referendum cu următoarea întrebare: „Sunteți de acord ca vârsta de pensionare să fie uniformă pentru fiecare cetățean? Da/Nu”. Și sunt convins că 90% dintre oameni s-ar prezenta la vot și ar vota să fie vârsta de pensionare aceeași pentru fiecare om, indiferent dacă este în armată, în magistratură sau în poliție. Deci, eu aș face acest referendum, ca să închidem pentru mult timp de aici înainte acest subiect”, a declarat președintele UDMR, pentru Agerpres.

INTERVIURILE HotNews.ro