Ministrul de Interne despre tezaurul dacic furat din Olanda: „Polițistul român e la datorie” / Ce a răspuns Predoiu, întrebat dacă ar putea fi implicați și români în jaf

Poliția Română colaborează cu cea olandeză și cu Interpolul în cazul pieselor dacice furate sâmbătă dimineață de la muzeul din Assen, a declarat duminică ministrul de interne Cătălin Predoiu, care nu a vrut să dea detalii despre anchetă sau să răspundă la întrebarea dacă are informații că ar putea fi și români printre suspecți.
„Au fost declanșate din primul moment mecanisme de cooperare polițienească europeană și internațională. Colegii noștri de la Poliția Română au fost informați încă de la primele ore de după această faptă penală gravă comisă asupra patrimoniului național. După cum știți a fost deschis din proprie inițiativă și un dosar penal la nivelul Parchetului General în cooperare cu Poliția Română. Toate instituțiile statului cu competențe în astfel de situații sunt activate și cooperează”, a spus Predoiu la Parlament, înainte de Consiliul Național al PNL, reunit pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu la prezidenţiale.
„Absolut toată lumea este extrem de preocupată și interesată, suntem cu toți români, suntem indignați de ceea ce s-a întâmplat și vă asigur că polițistul român e la datorie. Sunt în contact cu polițiștii olandezi, cu autoritățile europene, cu Interpolul”, a adăugat el.
Predoiu a declarat că nu vrea să dea detalii „pentru că ar pune în pericol orice pistă de investigație”.
Ministrul de interne nu a vrut să răspundă la o întrebare privind posibilitatea ca printre suspecți să fie și români, repetând că se face schimb de opinii, de informații cu autoritățile olandeze.
„Oricâte întrebări îmi puneți, din punct de vedere operativ cu privire la detaliile acestui caz, chiar și dacă le-aș ști, nu aș putea să le comunic, nu ar fi corect față de anchetă și nu aș face decât să deservesc munca acestor oameni”, a mai spus Predoiu.