Sari direct la conținut

Ministrul Justiției îi propune pe Alex Florin Florența – procuror general și Marius Ionuț Voineag – șef la DNA / Iohannis: Ministerul Justiției a lucrat corect

HotNews.ro
Alex Florin Florența, Foto: Agerpres
Alex Florin Florența, Foto: Agerpres

Nici procurorul general Gabriela Scutea și nici șeful DNA Crin Bologa nu au fost nominalizați de ministrul Justiției pentru un nou mandat. Procurorii Alex Florin Florența și Marius Ionuț Voineag sunt propunerile anunțate luni de Cătălin Predoiu pentru conducerile Parchetului General și DNA.

UPDATE Concursurile pentru şefii Parchetului General, DNA şi DIICOT reprezintă „un pas important”, procedurile în acest sens pornind de la zero, a reacționat preşedintele Klaus Iohannis.

  • „Anunţul ministrului Justiţiei de astăzi este un pas important într-o direcţie pe care cu toţii ne-o dorim bună.
  • Este vorba de scoaterea la concurs a celor trei posturi de la Parchetul General, DNA şi DIICOT, conducerile acestor parchete, în conformitate cu noile Legi ale Justiţiei şi la termen. S-au organizat interviurile la minister şi ministrul a anunţat opţiunile care au reieşit de acolo.
  • Urmează, evident, următorul pas, care este la CSM, după care propunerile vor ajunge, dacă sunt agreate de CSM, la mine şi voi lua o decizie corespunzătoare”, a spus Iohannis, într-o conferinţă de presă comună cu premierul Marelui Ducat al Luxemburgului, Xavier Bettel, conform Agerpres.

Propunerile anunțate de ministrul Justiției pentru funcția de procuror general și procuror-șef DNA sunt următoarele:

  • Alex Florin Florența pentru funcția de procuror general
  • Marius Ionuț Voineag pentru funcția de procuror șef DNA

Propunerea pentru funcția de procuror-șef al DIICOT va fi anunțată în perioada următoare, după finalizarea analizei candidaturilor, conform Ministerului Justiției.

Într-un comunicat de presă transmis luni, ministrul Justiției spune că în analiza candidaturilor și formularea propunerilor „au fost luate în considerare multiple date și documente aflate la dosarul fiecărei candidaturi, precum și calitățile și cunoștințele demonstrate în fiecare interviu, pe baza unor criterii combinate care țin atât de cariera, experiența, expertiza, calitățile și caracteristicile profesionale, manageriale și psihologice personale ale candidaților, nevoile de perspectivă ale instituțiilor pentru care s-a candidat, precum și proiecțiile de funcționare eficientă a acestora în cadrul Ministerului Public”.

„Rezultatele obținute în exercitarea funcțiilor de conducere anterioare au reprezentat, de asemenea, un criteriu, fără a fi, însă, absolutizat”

  • „Experiența și expertiza profesională, dosarele soluționate, rezultatele anterioare obținute pe parcursul carierei au constituit criterii și argumente de prim rang luate în considerare.
  • Funcția managerială de antrenare și mobilizare a eforturilor procurorilor poate fi exercitată cu succes doar de către procurori care se bucură de respectul profesional al colegilor, pe baza măiestriei profesionale personale demonstrate direct și recunoscute în activitatea de apărare a legislației și combatere a infracționalității.
  • Rezultatele obținute în exercitarea funcțiilor de conducere anterioare au reprezentat, de asemenea, un criteriu, fără a fi, însă, absolutizat.
  • Fiecare mandat se desfășoară în contexte instituționale și având în față provocări sau obiective manageriale de etapă diferite, care țin de starea și nevoile instituției la fiecare stadiu de evoluție a acesteia.
  • Privită exclusiv din perspectiva fiecărui candidat, în raport cu rezultatele obținute în funcțiile anterioare, o eventuală propunere poate constitui și implicit poate fi legitim privită de acesta, precum și de către public sau o parte a acestuia, drept o recompensă profesională sau un demers automat subînțeles.
  • Fiecare lider instituțional care primește un mandat de conducere la un moment dat este dator să facă necondiționat tot ce ține de el pentru a obține maximum de performanță instituțională, paralel cu abordarea și rezolvarea fiecărei vulnerabilități sau slăbiciuni instituționale în fiecare perioadă istorică de mandat, pregătind instituția pentru etapa următoare de evoluție și pentru provocările prezente, dar și viitoare.
  • Propunerile trebuie însă privite pregnant din perspectiva proiecțiilor de funcționalitate și performanță, în mod necesar crescute etapă după etapă a fiecăreia dintre instituțiile pentru care se candidează, raportat la etapa prezentă și cele viitoare de dezvoltare instituțională”, afirmă Predoiu.

El spune că „este esențială necesitatea pentru fiecare dintre unitățile de parchet de a fi conduse și reprezentate de un procuror a cărui competență și expertiză profesională au fost deja demonstrate prin rezultate certe și notabile, prin dosarele complexe instrumentate în carieră, de un lider care dispune de o viziune clară privind misiunea instituției conduse, capacitatea de a explica și formula corect această misiune prin raportare în primă și ultimă ratio la lege, capacitatea de a genera și potența o cultură instituțională a profesionalismului și legalității, care cunoaște resursele fiecărei instituții și cum le poate aloca mai eficient, proiectează linii de dezvoltare a capacității instituționale și de sporire a eficienței instituției conduse, dispune de curajul și capacitatea de a moderniza și sofistica acțiunea acesteia, de a mobiliza și perfecționa colectivul de procurori, potrivit competențelor prezente și posibil viitoare prevăzute de lege, în raport de strategiile aplicabile domeniului de incidență cu acțiunea instituțională, de riscurile prezente și de perspectivă pentru societate reprezentate de dinamica accelerată a fenomenul criminologic, nu în ultimul rând, de nevoia de coerență de ansamblu a acțiunii Ministerului Public, PÎCCJ, DNA și DIICOT”.

Potrivit acestuia, fiecare propunere „trebuie privită prin sfera acestor criterii și deziderate enunțate, din perspectivă instituțională, nicidecum precum o simplă departajare punctuală raportată la interviuri între mai mulți profesioniști deja consacrați, cu atât mai puțin precum o invalidare profesională a candidaților neselectați, care sunt și vor rămâne la rândul lor, alături de cei nominalizați, procurori distinși prin înaltă valoare ai Ministerului Public”.

Propunerile motivate ale ministrului Justiţiei vor fi înaintate Secţiei pentru procurori a CSM tot luni, pentru emiterea avizului consultativ motivat al acesteia, în termen de cel mult 30 zile de la primirea solicitării ministrului Justiţiei.

Cei doi candidaţi pentru funcţia de procuror general al României – Gabriela Scutea şi procurorul Alex Florin Florenţa de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – au susținut în 20 februarie interviul în faţa unei comisii conduse de ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu.

În cazul emiterii unui aviz consultativ negativ al Secţiei pentru procurori a CSM, legea prevede organizarea de către ministrul Justiţiei a unui nou interviu exclusiv cu candidatul care a primit aviz negativ.

În urma interviului, ministrul Justiţiei poate continua procedura prin transmiterea către preşedintele României a propunerii de numire în funcţia de conducere, însoţită de toate documentele relevante, sau retrage propunerea, urmând să declanșeze o nouă procedură de selecţie în maximum 60 de zile de la retragerea propunerii.

Cei doi candidaţi pentru funcţia de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Crin Bologa, şi Marius Ionuţ Voineag, procuror în cadrul DNA – au susținut interviul în 21 febuarie.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro