Sari direct la conținut

Ministrul mediului: A fost o discutie privind preluarea Muzeului Antipa, dar nu s-a luat nicio decizie

HotNews.ro

Ministrul Mediului Rovana Plumb a spus, intr-un raspuns transmis la solicitarea Mediafax, ca „a fost o discutie” privind preluarea Muzeului Antipa de catre institutia pe care o conduce, dar nu s-a luat nicio decizie. Ministrul nu a mai facut nicio alta precizare privind existenta unui proiect de hotarare de Guvern care prevede trecerea Muzeului Antipa de la Ministerul Culturii la Ministerul Mediului, dar si preluarea de catre muzeul de stiinte ale naturii a cladirii ocupate de Muzeul Taranului Roman, ce ar urma sa fie comasat cu Muzeul Satului.

Directorul Muzeului Taranului Roman din Bucuresti, Virgil Nitulescu, a aratat intr-o scrisoare deschisa adresata premierului Victor Ponta ca a fost „informat cu privire la existenta unui proiect de hotarare a Guvernului care ar face ca, intr-o prima etapa, Muzeul National de Istorie Naturala ‘Grigore Antipa’ sa treaca in subordinea Ministerului Mediului si Schimbarilor Climatice si imobilul din Soseaua Kiseleff nr. 3, care adaposteste Muzeul National al Taranului Roman, in administrarea Muzeului National de Istorie Naturala ‘Grigore Antipa'”.

„In etapa urmatoare, din cate am inteles, ar urma ca, in termen de 90 de zile, Muzeul nostru sa fie unificat cu Muzeul National al Satului ᅡDimitrie Gustiᅡ, pierzandu-si asadar, personalitatea juridica, iar toate bunurile culturale care sunt adapostite in cladirea noastra si expozitia permanenta sa fie gazduite in imobilul muzeului in aer liber din Parcul Herastrau”, se mai arata in scrisoarea deschisa adresata premierului.

Secretarul de stat din Ministerul Culturii Radu Boroianu a declarat, marti, pentru Mediafax, ca acest minister nu a initiat proiectul care prevede comasarea Muzeului Satului cu Muzeul Taranului Roman din Capitala, care se afla „in mapa de sedinta a Guvernului”.

Boroianu a mai declarat ca noul ministru al Culturii, Gigel-Sorinel Stirbu, nu va sustine acest proiect, afirmand ca a discutat cu acesta pozitia sa privind proiectul de comasare a celor institutii muzeale. „Mi-a confirmat ca nu este de acord cu aceasta comasare”, a subliniat Boroianu.

Dumitru Murariu, directorul general al Muzeului National de Istorie Naturala „Grigore Antipa”, a declarat pentru Mediafx ca nu stie de existenta unui proiect de Hotarare de Guvern care ar face ca muzeul pe care il conduce sa treaca in subordinea Ministerului Mediului si Schimbarilor Climatice.

Presedintele Traian Basescu i-a cerut, marti, noului ministru al Culturii, Gigel Stirbu, sa nu comaseze Muzeul Satului cu Muzeul Taranului Roman, premierul Victor Ponta replicand: „Comasati-le!”.

Dupa ce a depus juramantul de investitura in functia de ministru, Gigel Stirbu s-a indreptat spre presedintele Basescu.

Inainte de a da mana cu noul ministru, presedintele i-a spus acestuia sa nu comaseze Muzeul Satului cu Muzeul Taranului Roman.

„Comasati-le!”, a fost replica lui Victor Ponta catre noul ministru al Culturii.

Directorul Muzeului Taranului Roman, Virgil Nitulescu, a afirmat, marti, ca prin aplicarea proiectului privind comasarea Muzeului Satului cu MTR s-ar „desfiinta o institutie fundamentala pentru spiritualitatea romaneasca”, greseala pe care a facut-o „cu vadita intentie” numai „regimul comunist”.

***

Muzeul Taranului Roman din Capitala a fost infiintat in anul 1906, in baza unui Decret Regal semnat de Regele Carol I, sub denumirea de Muzeul de Etnografie, de Arta Nationala, Arta Decorativa si Arta Industriala.

Muzeul a fost evacuat din cladirea de pe Soseaua Kiseleff, care i-a fost destinata, in 1953, pentru gazduirea Muzeului Lenin – Stalin, devenit, mai tarziu, Muzeul de Istorie a Partidului Comunist. Pana in anul 1978, Muzeul Taranului Roman a fost gazduit de Palatul Stirbei, cand, prin decizia directa a lui Nicolae Ceausescu, a fost desfiintat, prin unificare cu Muzeul Satului, iar „intregul patrimoniu al muzeului a fost inghesuit in niste conditii absolut improprii, Muzeul Satului, ca muzeu in aer liber, nefiind pregatit, in nici un fel, sa primeasca acest patrimoniu si sa il ingrijeasca”, a relatat Nitulescu.

In 1990 a fost reinfiintat Muzeul Taranului Roman, fiind desprins de Muzeul Satului.

***

Muzeul National de Istorie Naturala „Grigore Antipa” din Bucuresti a fost redeschis in septembrie 2011, dupa ce fusese inchis pentru renovare si modernizarea expozitiei permanente in ianuarie 2009.

Cladirea care adaposteste Muzeul Antipa a fost consolidata si restaurata, intre 1996 si 2005, iar expozitia, refacuta, in 2000. Lucrarile de modernizare a expozitiei permanente a Muzeului Antipa au inceput in februarie 2009, institutia fiind inchisa pentru public. Institutia urma sa fie redeschisa in mai 2010, insa finalizarea lucrarilor a fost intarziata din mai multe cauze, precum intarzierea transelor de fonduri de la Ministerul Culturii si a unor comenzi din strainatate, au precizat pentru Mediafax reprezentantii Muzeului Antipa. Valoarea lucrarilor de modernizare a fost de 13 milioane de euro (10,9 milioane de euro fara TVA), fiind acoperita in cea mai mare parte de la bugetul de stat, prin Ministerul Culturii si Patrimoniului National, dar si prin fonduri structurale (600.000 de euro).

Inaugurarea oficiala a Muzeului „Grigore Antipa” in actualul sediu a avut loc in prezenta Regelui Carol I, a Printului Ferdinand si a Printesei Maria, pe 24 mai 1908. Cu aceasta ocazie au fost deschise pentru vizitare 16 sali, dintre care una cuprindea patru diorame biogeografice, create de Grigore Antipa, printre primele realizate in lume si care, datorita calitatii lor, au servit drept model pentru multe alte muzee din tara si strainatate. Dioramele din muzeele de stiintele naturii sunt prezentari expozitionale, ecologice si biogeografice, in care speciile de plante si animale sunt montate pe substraturi si in decoruri care imita mediul lor natural de viata.

Actualul patrimoniu al muzeului este format din colectii zoologice, de minerale si roci, paleontologice si etnografice. In urma colectarilor realizate de specialisti din tara si strainatate, a donatiilor si achizitiilor, colectiile muzeului au sporit permanent, astfel ca, in prezent, ele cuprind peste 2 milioane de piese, dintre care 2.000 sunt expuse.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro