Sari direct la conținut

Ministrul Romaşcanu, despre tabloul Pollock: „În cazul confirmării celor două ipoteze, autenticitatea şi legătura cu România, vom demara demersurile necesare”

HotNews.ro
Tablou de Jackson Pollock, Foto: Andreas SOLARO / AFP / Profimedia
Tablou de Jackson Pollock, Foto: Andreas SOLARO / AFP / Profimedia

Ministrul Culturii Lucian Romaşcanu a anunţat pe Facebook că a avut o discuţie cu omologul bulgar privind tabloul recent descoperit al artistului american Jackson Pollock. „Două grupuri de experţi bulgari ar fi confirmat autenticitatea tabloului şi ar exista dovezi că acesta ar fi aparţinut lui Nicolae Ceauşescu”, a precizat ministrul.

„Aşa cum am anunţat public, ieri am avut o discuţie cu ministrul bulgar al Culturii privind situaţia tabloului presupus a fi al lui Jackson Pollock. Ministrul Nayden Todorov a revenit cu un mesaj, pentru care i-am mulţumit, în care îmi comunică imposibilitatea furnizării oricăror informaţii pe perioada desfăşurării activităţii penale. Totuşi, am luat act de un interviu al ministrului de interne bulgar, Ivan Dermedzhiev, apărut în presa din ţara vecină (bTV), interviu în care afirmă explicit că două grupuri de experţi bulgari ar fi confirmat autenticitatea tabloului şi că există dovezi că acesta ar fi aparţinut lui Nicolae Ceauşescu. Vom aştepta finalizarea anchetei şi apoi vom solicita oficial informaţiile necesare. În cazul confirmării celor două ipoteze, autenticitatea şi legătura cu România, vom demara demersurile necesare, conform dreptului european şi internaţional, pentru repatrierea respectivei opere de artă”.

Bulgaria anchetează descoperirea într-un apartament din Sofia, luna trecută, a unei pânze necunoscute a expresionistului abstract american Jackson Pollock, semnată de către artist, dar nerepertoriată în cataloage de artă, relatează vineri agenția News.ro.

Pânza este dedicată starului hollywoodian Lauren Bacall, o prietenă a pictorului, cu ocazia împlinirii vârstei de 25 de ani, la 16 septembrie 1949, potrivit parchetului.

Alt element surprinzător este semnătura fostului dictator român Nicolae Ceauşescu pe spatele tabloului, care sugerează că făcea parte din colecţia sa de artă, a anunţat joi guvernul bulgar.

Tabloul, descoperit într-un apartament din Sofia luna trecută, este semnat de către artist, dar nu este regăsit în cataloagele de artă. El pare să fi fost păstrat în Grecia mulţi ani, după care a fost introdus în mod clandestin în Bulgaria, cu scopul de a fi vândut în străinătate.

Ministrul bulgar de interne Ivan Demerdjiev a evocat joi, la postul bTV, „o autenticitate aproape sigură”.

Ce se știe până acum despre tabloul misterios descoperit în Bulgaria

Potrivit unor experţi citaţi de parchet, tabloul „răspunde prin stilul său, tehnica sa şi specificitatea artistică particularităţilor estetice ale operei lui Jackson Pollock din perioada 1945-1950”.

O analiză a compoziţiei chimice a culorilor – o întrepătrundere de linii roşii şi negre pe fond auriu – relevă asemănări cu alte pânze, a declarat adjuncta procurorului Sofiei Desislava Petrova, care îndeamnă însă la prudenţă.

„Sute de pictori din această perioadă, dar şi falsificatori, au folosit acest colorit”, a declarat pentru AFP Vesela Radoeva, de la Galeria Naţională bulgară de Arte Frumoase.

„Noi ne-am dat cu părerea, însă fără a face comentarii despre autenticitate, pentru că nu în Bulgaria, unde nu este prezentă nicio colecţie publică a pictorului, se pot pronunţa în mod definitiv specialiştii”, a subliniat ea.

În cazul în care este într-adevăr vorba despre o lucrare a lui Pollock, ea ar putea valora până la 100 de milioane de dolari, în funcţie de cota actuală a artistului, născut în 1912 şi care a murit în 1956, au anunţat autorităţile, care revendică în acest stadiu proprietatea picturii.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro