Sari direct la conținut

Ministrul Sănătății: A doua tranșă de vaccin antigripal administrat gratuit în cabinetele medicilor de familie va fi livrată pe 10 noiembrie

HotNews.ro
Vaccin, Foto: Agerpres
Vaccin, Foto: Agerpres

A doua tranșă de vaccin antigripal administrat gratuit în cabinetele medicilor de familie – 500 de mii de doze – va fi livrată pe data de 10 noiembrie, iar cea de-a treia tranșă, tot de 500 de mii de doze, ar urma să fie livrată la începutul lunii decembrie, a anunțat joi ministrul Sănătății, Victor Costache.

„Vom încerca să optimizăm acest sistem şi la anul să nu mai vorbim de o criză a vaccinului. Procedurile trebuie demarate din timp şi nu trebuie să ajungem în situaţia asta şi, evident, cei responsabili să înveţe din greşelile care s-au făcut”, afirmă proaspătul ministru al Sănătății.

El a precizat că prima tranșă de vaccinuri, de 500 de mii de doze, a fost livrată în luna octombrie.

Medicii de familie nu au, în acest moment, vaccinul antigripal în cabinete, deoarece prima tranșă, insuficientă, a fost epuizată. De asemenea, vaccinul nu se găsește nici în farmacii.

La medicii de familie, vaccinul este administrat gratuit categoriilor considerate cu risc – persoanele cu vârsta de peste 65 de ani, bolnavii cronici de orice vârstă, femeile însărcinate sau copiii.

Citește pe larg aici:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro