Ministrul Sănătăţii demarează o anchetă în cazul tinerei de 20 de ani decedate din cauza Covid-19, cea mai tânără victimă a coronavirusului
Ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru, a confirmat sâmbătă, la Iaşi, că o femeie în vârstă de 20 de ani, din oraşul vasluian Murgeni, este cea mai tânără persoană din România care a murit din cauza noului coronavirus şi a anunţat că va demara o anchetă în acest caz, transmite Agerpres.
„Am discutat, este o pacientă din (oraşul – n.r.) Murgeni, judeţul Vaslui, care pe lângă obezitate avea ca patologie un retard mintal. Rămâne ca şi anchetă să vedem dacă a existat undeva un caz princeps sau e un caz princeps într-o anchetă epidemiologică care a fost greşit gestionată şi tratată târziu. Rămâne să avem fiecare caz în parte ca şi evaluare”, a spus ministrul Sănătăţii.
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, s-a aflat sâmbătă la Iaşi pentru a verifica şi analiza împreună cu autorităţile administrative şi medicale evoluţia situaţiei generate de pandemia de coronavirus. O vizită similară a fost efectuată în cursul dimineţii la Vaslui.