Ministrul Sănătăţii: Elevii din clasele mici ar trebui să poarte masca la școală în mod obligatoriu
Elevii din clasele mici ar trebui să poarte masca în mod obligatoriu, iar această regulă ar trebui introdusă „poate de către cei care pregătesc acest moment”, afirmă ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.
„Distanţa de un metru este relativă ca nişte copii de clasa I, a II-a sau a III-a să o poată respecta, atunci venim cu obligativitatea acestei măşti care trebuie să existe. Avem aglomerările acestor copii în pauze, în curţile şcolilor. Masca trebuie să vină ca o regulă adusă în joacă, poate, de către cei care pregătesc acest moment. Este o regulă pe care trebuie să o menţinem”, a spus Tătaru, la Realitatea Plus, potrivit Agerpres.
El a adăugat că cele trei scenarii pentru începerea noului an școlar vor fi aplicate în funcţie de localitate, judeţ şi particularitatea şcolii.
„Avem mai multe scenarii aplicate la nivel local, fiecare localitate îşi are particularitatea ei, atunci scenariul se aplică în funcţie de această zonă şi de particularitatea acelei şcoli pentru fiecare judeţ în parte. DSP, Inspectoratele Şcolare Judeţene, Comitetele Judeţene pentru coordonarea intervenţiei decid ce scenariu folosesc pentru fiecare clasă în parte. Noi am vrea să se facă şcoala faţă în faţă. Nu putem, avem scenariul doi în care cei din clasele zero-IV, clasa a VIII-a, clasa a XII-a, cei care vor avea examene să participe. Celelalte clase să participe prin rotaţie, odată la două săptămâni, cuplat cu online, astfel încât să poată parcurge materia”, a explicat ministrul.
În ceea ce priveşte învăţământul superior, Tătaru a menţionat că sunt în pregătire la minister norme pentru „desfăşurarea lucrărilor practice, precum şi pentru cazarea în căminele studenţeşti”, norme care vor fi gata „cam într-o săptămână”.
Noul an școlar preuniversitar va începe pe 14 septembrie, când majoritatea elevilor vor merge la școală, anunța președintele Klaus Iohannis, care preciza că au fost stabilite trei scenarii în funcție de care școlile ar putea fi închise total sau parțial, pe baza numărului de noi infecții cu Covid-19 la mia de locuitori din fiecare localitate.
Care sunt cele trei scenarii:
- Scenariul verde, când într-o localitate se înregistrează mai puțin de o persoană infectată cu noul coronavirus la mia de locuitori, în medie, în ultimele 14 zile
- Scenariul galben – între 1 și 3 persoane detectate în medie zilnică
- Scenariul roșu – peste 3 bolnavi noi în medie în localitatea respectivă
Pentru fiecare școală în parte, comandamentul județean pentru situații de urgență va lua decizia dacă se merge pe scenariul verde – toți elevii merg la școală – sau scenariul 3, roșu, când nimeni nu merge la școală, sau de risc mediu, scenariul 2, o parte din activități se țin în școală, o parte în online, explica șeful statului.