Sari direct la conținut

Ministrul Transporturilor: La metrou sunt foarte multe lucruri in neregula. Verificam daca lucrarile de intretinere au loc in realitate. Daca va fi cazul, vom sesiza si organele de urmarire penala

HotNews.ro

Ministrul Transporturilor, Felix Stroe, a declarat, vineri dimineata, ca la Metrorex exista foarte multe lucruri in neregula, precum „indisciplina si rutina”, el precizand ca a fost constituita o comisie de ancheta care verifica daca lucrarile de intretinere, pentru care exista bani, sunt facute in realitate, iar daca va fi cazul, vor fi sesizate si organele de urmarire penala. Felix Stroe mai spune ca o prima masura luata este demiterea directorului general, Marin Aldea, si a directorului de exploatare, Liviu Dinu.

Comentand incidentul de vineri dimineata, cand o garnitura a ramas blocata in tunel, Felix Stroe a declarat, la Digi 24, ca nu au existat victime, metroul fiind foarte aproape de statie, relateaza News.ro.

El a adaugat ca la Metrorex sunt multe lucruri in neregula, precum indisciplina si rutina, subliniind ca bani pentru intretinerea metroului au existat si exista in continuare.

Ministrul Transporturilor a mai aratat ca in aceasta dimineata incepe o ancheta la Metrorex, coordonata de un secretar de stat, care va verifica daca lucrarile sunt prevazute in planuri si daca se fac in realitate.

„Pe tot lantul de vinovatii se vor lua cele mai severe masuri. Vom verifica daca aceste lucrari sunt prevazute in planuri si daca se fac cu adevarat. Au fost demisi directorul general al Metrorex, Marin Aldea, si directorul de exploatare, Liviu Dinu, iar in functie de rezultatele anchetei vom lua si alte masuri. Daca va fi cazul, vom sesiza si organele de urmarire penala”, a adaugat ministrul Transporturilor.

Circulatia metroului a fost oprita, vineri dimineata, timp de peste doua ore, pe tronsonul Izvor-Politehnica – Grozavesti, dupa ce un jgheab de scurgere a infiltratiilor a cazut din plafon pe o sina si a produs un scurtcircuit. Un tren plin cu calatori a ramas oprit in tunel, la aproximativ 200 de metri de peron la statia Eroilor, Metrorex spunand ca oamenii au fost evacuati in siguranta.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro