Sari direct la conținut

Mircea Cartarescu, premiat la Cotroceni

HotNews.ro

Presedintele Romaniei, Traian Basescu l-a decorat astazi, 9 martie a.c., pe scriitorul Mircea Cartarescu, cu Ordinul „Meritul Cultural” in grad de mare ofiter.

Cu prilejul ceremoniei, seful statului a afirmat ca are datoria morala si legala de a recunoaste valoarea atunci cand si societatea o recunoaste. „Eu as vrea sa ii multumesc lui Mircea Cartarescu in primul rand pentru ca a acceptat fara complexe desfasurarea unei astfel de ceremonii.

As vrea sa il asigur ca este un act pe care l-am facut din tot sufletul si cu convingerea ca fac un lucru bun”, a declarat presedintele Basescu, multumindu-i cunoscutului scriitor pentru contributia recunoscuta public pe care a adus-o si o va aduce, in continuare, in domeniul literaturii romane.

„Cu siguranta, foarte multi vor spune ca Basescu s-a apucat de cultura sau ca Presedintele incearca sa compenseze un gol public care ii este reprosat. Nu este asa. Este modul in care eu consider ca trebuie sa se comporte un sef de stat”, a mai spus presedintele tarii.

La randul sau, scriitorul Mircea Cartarescu a declarat ca se simte onorat de distinctia acordata nu atat pentru ca vine din partea Institutiei Prezidentiale, cat pentru faptul ca este acordata de presedintele Basescu.

„Din partea multora as fi refuzat aceasta distinctie, insa aceasta neasteptata si nemeritata onoare care mi se face azi ma bucura foarte mult pentru ca este din partea dumneavoastra”, a spus Mircea Cartarescu.

Mircea Cartarescu a mai afirmat ca se numara printre cei care cred ca actualul presedinte al tarii nu si-a ratat inca sansele de a deveni „un mare om in istoria Romaniei”. „Dupa parerea mea mai aveti in continuare aceste sanse si va doresc sa le realizati mergand pe drumul pe care ati inceput.

Eu cred ca sunteti sincer in lupta cu acest sistem ticalosit despre care ati vorbit si din acest motiv cred ca distinctia care mi se ofera astazi este legitima din partea dumneavoastra”, a declarat Mircea Cartarescu.

Potrivit decretului semnat de presedintele Romaniei, Ordinul „Meritul Cultural” in grad de Mare Ofiter, categoria A „Literatura” i-a fost conferit scriitorului Mircea Cartarescu „pentru talentul remarcabil, care a ridicat valoarea literaturii romane contemporane si pentru spiritual managerial dovedit, prin care a deschis iubitorilor de carte noi posibilitati de a avea acces la literatura de buna calitate”, informeaza un comunicat al presedintiei.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro