Sari direct la conținut

Misiunea lunară a Indiei, Chandrayaan-2, anulată cu câteva minute înainte de lansare

HotNews.ro
Petice de gheata pe Luna (punctele verzi), Foto: Captura YouTube
Petice de gheata pe Luna (punctele verzi), Foto: Captura YouTube

Misiunea lunară a Indiei, care are ca țintă Polul Sud neexplorat încă, a fost suspendată cu mai puțin de o oră înainte de decolare, din cauza unei probleme tehnice, scrie The Guardian.

Misiunea era programată pentru lansare la ora 02:51 ora locală, din centrul spațial Sriharikota, la nord de orașul Chennai și este considerată cel mai ambițios proiect al Indiei de până acum. Cu 56 de minute și 24 de secunde înainte de lansare, numărătoarea inversă a fost oprită, iar feed-ul media din camera de control a fost întrerupt. La puțin timp după, Organizația pentru Cercetare Spațială a Indiei a confirmat faptul că decolarea fusese anulată.

„O problemă tehnică a fost depistată în sistemul de lansare la minutul 56. Ca măsură de precauție, lansarea #Chandrayaan2 a fost abandonată pentru azi”, a scris agenția pe Twitter. Următoarea dată de lansare va fi anunțată în curând.

Chandrayaan-2 este prima încercare a Indiei de a ateriza pe Lună, un lucru realizat numai de Rusia, SUA și China până acum, Dacă va avea succes, va fi și prima misiune de aterizare în regiunea Polului Sud lunar, de unde cercetătorii speră să colecteze informații despre compoziția chimică și minerală a suprafeței și să caute urme de apă. Nava spațială cântărește patru tone și este echipată pentru a petrece 2 săptămâni pe suprafața lunară.

Programele spațiale ale Indiei au fost lăudate de prim ministrul naționalist Narendra Modi, acesta susținând că vor contribui la ridicarea țării în topul marilor puteri ale lumii. Această misiune a fost precedată de Chandrayaan-1, prima misiune lunară a Indiei, din 2008, care a confirmat prezența apei, dar nu a inclus aterizarea pe suprafața Lunii.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro