Skip to content

Misterul celor 2.600 de porții de lux: Ce s-a întâmplat cu mâncarea de la dineul Casei Albe întrerupt de focuri de armă

Preparatele pregătite pentru gala de sâmbătă seară de la Washington Hilton, unde un loc a costat 350 de dolari, au fost abandonate pe mese în momentul în care s-au auzit primele focuri de armă, potrivit Business Insider.

În total, incidentul a lăsat în urmă 2.600 de porții de homar și friptură, a căror soartă a fost însă decisă în orele ce au urmat. Mâncarea a fost donată către două adăposturi pentru femei victime ale violenței domestice și copiii acestora.

Informațiile au fost furnizate de Weijia Jiang, corespondentă CBS News și președintă a asociației jurnaliștilor. „Au conservat prin înghețare și uscare friptura și homarul pentru a prelungi durata de valabilitate”, a scris Jiang pe X, mulțumind personalului hotelului Hilton pentru ajutor.

Un purtător de cuvânt al lanțului Hilton a declarat că hotelul donează regulat mâncarea nefolosită, iar resturile vegetale au fost transformate în compost pentru ferme.

Cole Allen, în vârstă de 31 de ani, a deschis focul pe 26 aprilie într-un hotel din Washington D.C. în timpul Cinei Corespondenților de la Casa Albă, la care au participat președintele Trump, soția sa și membri de rang înalt ai administrației prezidențiale. Un ofițer al Serviciilor Secrete a fost rănit. Suspectul a fost reținut.