Sari direct la conținut

Misterul locului unde se află cel mai scump tablou din lume a fost elucidat: Pictura de 450 de milioane de dolari este pe yahtul prințului ben Salman

HotNews.ro
"Salvator Mundi" vanduta cu 450 de milioane de dolari, Foto: Wikipedia
"Salvator Mundi" vanduta cu 450 de milioane de dolari, Foto: Wikipedia

Tabloul „Salvator Mundi”, atribuit lui Leonardo da Vinci și devenit cel mai scump din lume după ce a fost vândut la licitație, în noiembrie 2017, pentru suma de 450,3 milioane de dolari, ar fi expus pe un iaht al prinţului moştenitor saudit Mohammed ben Salman, potrivit Guardian, citat de Mediafax.

În urmă cu câteva luni, au apărut informații potrivit cărora tabloul, a cărui autenticitate este pusă sub semnul întrebării, ar fi dispărut.

Luni, însă, comerciantul de artă londonez Kenny Schachter a scris într-un articol pentru site-ul specializat Artnews în care spune că lucrarea este expusă pe un iaht al prinţului moştenitor saudit Mohammed ben Salman.

La începutul lunii decembrie 2017, Muzeul Luvru din Abu Dhabi a făcut public faptul că tabloul „a fost achiziţionat” de autorităţi locale, la o zi după ce în presa internaţională au apărut informaţii potrivit cărora „Salvator Mundi” ar fi fost cumpărat de prinţul moştenitor saudit Mohammed ben Salman. Reprezentanții Muzeului Luvru din Abu Dhabi, care a fost inaugurat în noiembrie 2017, nu au făcut publică identitatea celui care a cumpărat tabloul la licitație, confirmând doar că Departamentul de Cultură şi Turism din Abu Dhabi a achiziționat capodopera.

Tabloul urma să fie expus, din septembrie 2018, în muzeu, unde se află și capodore ale unor maeștri precum Rembrandt Harmenszoon van Rijn, Johannes Vermeer, Claude Monet și Vincent van Gogh. Însă, cu două săptămâni înainte de vernisaj, autoritățile din Emiratele Arabe Unite au anunțat că evenimentul este amânat, fără ca motivele să fie dezvăluite. Departamentul de Cultură nu a oferit explicații în acest sens, iar reprezentanții muzeului spuneau, în luna aprilie, că nu știu unde se află pictura, scria The New York Times.

De asemenea, un oficial al Muzeului Luvru din Paris, care a acordat licența pentru numele instituției muzeale din Abu Dhabi, a declarat, tot în aprilie, pentru The New York Times nu se cunoaște locul unde este depozitată capodopera.

La jumătatea lunii noiembrie 2017, „Salvator Mundi” a devenit cel mai scump tablou din lume, un titlu deținut anterior, din 2015, de lucrarea „Les Femmes d’Alger (version 0)” de Pablo Picasso. Tabloul a fost scos la vânzare de miliardarul rus Dmitri Ribolovlev, care îl cumpărase pentru 127,3 milioane de dolari în 2013.

Istoria tabloului cu dimensiuni de 65 cm x 45 cm, realizat în jurul anului 1500, este demnă de un roman. Unii experți spun că ar fi putut fi comandat de Curtea regală a Franței și că s-a aflat în proprietatea regilor englezi.

Pentru aproape 150 de ani, tabloul a dispărut și a fost avansată ipoteza că ar fi fost distrus. A reapărut la sfârșitul secolului al XIX-lea și mult timp a fost considerat ca fiind realizat de un contemporan al lui Da Vinci. Vândut pentru 45 de lire sterline în 1958, la casa Sotheby’s, a fost autentificat formal ca aparținând lui Leonardo da Vinci abia în 2005.

Unii specialiști și-au exprimat însă rezervele privind rolul jucat cu adevărat de Da Vinci în realizarea tabloului și sunt de părere că lucrarea a fost realizată de un ucenic din atelierul maestrului.

De altfel, săptămâna trecută, Carmen Bambach, curator la Metropolitan Museum of Art din New York, SUA, și expert în opera lui Leonardo da Vinci, a negat că ar fi atribuit tabloul lui Da Vinci, informație vehiculată de casa de licitații Christie’s, care a organizat vânzarea lucrării. Potrivit publicației britanice The Guardian, Bambach este de părere că tabloul a fost pictat de un ucenic al lui Da Vinci, Giovanni Antonio Boltraffio, iar maestrul italian a contribuit doar cu mici retușuri.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro