Skip to content

Mobilizare în Croația după moartea unui pacient psihiatric

Sute de persoane s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a aduce un omagiu unui pacient psihiatric a cărui moarte ar fi fost cauzată de utilizarea excesivă a forței de către infirmieri, conform unei înregistrări video care a șocat întreaga țară, relatează AFP, conform Agerpres.

Patru infirmieri de sex masculin de la un spital psihiatric din Zagreb au fost arestați weekendul trecut, sub suspiciunea de ucidere în formă agravată a pacientului în vârstă de 32 de ani, Kristian Josip Peris, care fusese internat în spital într-o stare psihotică.

Infirmierii sunt suspectați de ‘utilizare excesivă a forței cu încălcarea standardelor medicale’, au declarat procurorii.

Opt minute de imagini de pe camerele de supraveghere publicate online arată personalul medical imobilizând pacientul, ale cărui membre erau legate de pat.

În imagini se pot observa membri ai personalului care îl lovesc cu pumnul în piept, îl apăsă pe corp și îi țin o pernă peste față. Mai mulți alți îngrijitori, inclusiv un medic, erau prezenți și ei, conform unor informații.

Înregistrarea a stârnit indignare publică și a alimentat dezbaterea privind tratamentul pacienților psihiatrici, în timp ce prim-ministrul Andrej Plenkovic a numit incidentul ‘crimă’.

Sâmbătă, sute de oameni s-au adunat într-o piață din centrul Zagrebului pentru un miting organizat de studenți și au ținut opt minute de reculegere în memoria lui Peris.

‘Nu trebuie să uităm niciodată, altfel lucrurile se vor înrăutăți’, a declarat Lea, o studentă în vârstă de 20 de ani, pentru AFP, în timp ce aprindea una dintre zecile de lumânări.

O inspecție a Ministerului Sănătății, care a constatat ‘nereguli’ în acest caz, este în desfășurare, a afirmat ministrul Sănătății, Irena Hrstic.

Directorul spitalului și consiliul de administrație au demisionat. Familia lui Peris a anunțat o altă adunare memorială în onoarea sa în piața principală din Zagreb pe 21 noiembrie.