Skip to content
Elevi în timpul unui examen. Foto: Dreamstime

Modele de subiecte la Biologie la Simulare BAC 2026

Elevii de clasa a XII-a intră în simularea examenului de Bacalaureat 2026 începând de luni, 23 martie, când este programată prima probă scrisă. La proba la alegere a profilului și specializării, unii dintre candidați optează pentru Biologie. Pentru această disciplină, Ministerul Educației a publicat modele de subiecte, astfel încât elevii să poată exersa după structura oficială a examenului.

Modelele de subiecte la Biologie pentru simularea examenului de Bacalaureat 2026 au fost realizate de Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare și urmează structura oficială a probei scrise. În funcție de specializare, elevii susțin examenul la una dintre cele două variante: Anatomie și fiziologie umană, genetică și ecologie umană sau Biologie vegetală și animală.

Modele de subiecte la Biologie la Simulare BAC 2026

Anatomie şi fiziologie umană, genetică şi ecologie umană.

Filiera teoretică – profilul real;
Filiera tehnologică – profilurile: tehnic, resurse naturale şi protecţia mediului;
Filiera vocaţională – profilul militar:

Baremul de corectare:

Biologie vegetală şi animală:

Filiera teoretică – profilul real;
Filiera tehnologică – profilurile: tehnic, resurse naturale şi protecţia mediului;
Filiera vocaţională – profilul militar.

Baremul de corectare:

Calendar simulare BAC 2026

Elevii de liceu susțin simularea probelor scrise ale examenului de Bacalaureat după următorul calendar:

  • 23 martie 2026 – Limba și literatura română
  • 24 martie 2026 – Proba obligatorie a profilului (Matematică sau Istorie)
  • 25 martie 2026 – Proba la alegere a profilului și specializării.
  • 26 martie 2026 – Limba și literatura maternă (pentru elevii care studiază în limbile minorităților naționale)
  • 3 aprilie 2026 – comunicarea rezultatelor.

La proba la alegere a profilului și specializării, elevii susțin examen la o disciplină specifică profilului urmat în liceu. Cei de la profil real pot opta pentru: fizică, chimie, biologie sau informatică, în timp ce elevii de la profil uman pot alege între geografie, logică, psihologie, economie, sociologie sau filosofie.

Calendar Bacalaureat 2026 – probele scrise

Examenul național de Bacalaureat are loc în luna iunie. Calendarul probelor scrise este următorul:

  • 2-4 iunie 2026 – Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
  • 4 iunie 2026 – Încheierea cursurilor pentru elevii claselor a XII-a/a XIII-a.

Calendar Competențe BAC 2026:

  • 8-10 iunie 2026 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
  • 10-11 iunie 2026 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
  • 11-12 iunie 2026 – Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională — proba C
  • 15-17 iunie 2026 – Evaluarea competențelor digitale — proba D

Calendar probe scrise BAC 2026:

  • 29 iunie 2026 – Limba și literatura română;
  • 30 iunie 2026 – Proba obligatorie a profilului;
  • 2 iulie 2026 – Proba la alegere a profilului și specializării,
  • 3 iulie 2026 – Limba și literatura maternă.

Rezultatele inițiale la BAC 2026 vor fi afișate pe 7 iulie 2026, până la ora 12:00. În aceeași zi, între orele 14:00 și 18:00, elevii vor putea vedea lucrările și depune contestații. Procesul de consultare a lucrărilor și depunere a contestațiilor va continua și în zilele de 8 și 9 iulie. Contestațiile vor fi soluționate în perioada 9–10 iulie, iar rezultatele finale ale examenului de Bacalaureat 2026 vor fi afișate pe 13 iulie.