Sari direct la conținut

Modificări la Evaluarea Națională pentru clasele a II-a, a IV-a și a VI-a / Calendarul probelor 

Simulare examen clasa a-VIII-a, Foto: Inquam Photos / George Călin
Simulare examen clasa a-VIII-a, Foto: Inquam Photos / George Călin

Noutatea pentru elevii claselor a II-a este că la Evaluarea Națională le crește timpul de rezolvare a subiectelor de la 30 la 45 de minute.

Ministerul Educației a anunțat modificările marți, printr-un comunicat de presă. 

Decizia de a crește durata probei pentru Evaluarea Națională la clasa a II-a a fost „bazată pe armonizarea duratei testelor scrise, astfel încât toți elevii, inclusiv cei din mediul rural, să-și poată demonstra abilitățile de scris-citit-socotit fără presiunea timpului, într-o oră de curs, așa cum sunt obișnuiți”. 

Pentru elevii de clasa a VI-a s-a introdus și proba la Limba maternă (acolo unde este cazul). 

Testele elaborate pentru EN la clasa a VI-a vor fi structurate astfel: 

  • primul test vizează evaluarea unor competenţe din aria curriculară „Limbă şi comunicare” – Limba română;
  • al doilea test vizează evaluarea unor competențe din aria curriculară „Limbă și comunicare” – Limba maternă;
  • al treilea test vizează evaluarea unor competenţe din aria curriculară „Matematică şi Ştiinţe ale naturii”.

„Elevilor aparţinând minorităţilor naţionale, care au urmat cursurile în limba maternă, li se va asigura testul care vizează evaluarea unor competenţe din aria curriculară „Matematică şi Ştiinţe ale naturii” atât în limba în care au studiat, cât şi în limba română”, conform Ministerului Educației. 

Rezultatele elevilor vor fi exprimate în punctaje, nu sub formă de coduri, ca până acum. 

„Rezultatele individuale obținute la EN 2025 nu se afișează/nu se comunică public şi nu se înregistrează în catalogul clasei. Prin excepție, la solicitarea scrisă a elevului, punctajele obținute se vor putea echivala în calificative / note și pot fi trecute în catalog”, mai precizează instituția. 

Calendar Evaluare Națională clasa a II-a

  • 13 mai 2025: Limbă și comunicare — scris — Limba română;
  • 13 mai 2025: Limbă și comunicare — scris — Limba maternă;
  • 14 mai 2025 Limbă și comunicare — citit — Limba română; 
  • 14 mai 2025: Limbă și comunicare — citit — Limba maternă;
  • 15 mai 2025: Matematică și Explorarea mediului 
  • 16 mai 2025: Limbă și comunicare — scris — citit — Limba română pentru minoritățile naționale 

Calendar Evaluarea Națională clasa a IV-a

  • 20 mai 2025: Limbă și comunicare — Limba română/Limba română pentru minoritățile naționale;
  • 21 mai 2025: Matematică și Științe ale naturii; 
  • 22 mai 2025: Limbă și comunicare — Limba maternă. 

Calendar Evaluarea Națională clasa a VI-a 

  • 27 mai 2025: Limbă și comunicare — Limba română;
  • 28 mai 2025: Matematică și Științe ale naturii; 
  • 29 mai 2025: Limbă și comunicare — Limba maternă. 
Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro