Colapsul nu vine întotdeauna cu avertisment. Uneori apare brusc, în câteva ore, și schimbă totul. România tocmai a trecut vineri seara pe lângă un astfel de moment. Agenția Fitch a anunțat în noaptea de vineri spre sâmbătă că a menținut ratingul României deasupra liniei de țară recomandată investițiilor, însă în comunicat a spus că inițial decizia a fost alta.
Acum câțiva ani, Turcia nu a putut însă evita dezastrul. Cifrele au început să scape de sub control, ratele dobânzilor au crescut vertiginos iar lira a scăzut cu o viteză care a șocat chiar și investitorii experimentați.
Ceea ce până deunăzi părea o tensiune gestionabilă se transformase într-o criză de încredere- și nimic nu o mai poate ține în frâu. În câteva ore, încrederea se pierde și totul se prăbușește mai repede decât poate reacționa un guvern.
În fiecare joi dimineața jurnalistul Dan Popa trimite newsletterul Economix. Dacă ești pasionat de economie, finanțe personale sau comportamentale, poți să te abonezi aici la newsletterul EconoMix.
Iluzia stabilității
În lunile următoare, imaginea nu este liniștitoare, dar nu provoacă panică. Economia turcă este în creștere, dar pe fundații șubrede.
Inflația se adâncește, rămâne ridicată, deficitele fiscale iar guvernul încearcă să sprijine creșterea economică prin politici care stimulează cererea, fără a aborda dezechilibrele mai profunde.
După cum au remarcat analiștii vremii citați de Naftemporiki, țara „funcționează cu un amestec periculos: datorii mari, încredere scăzută și dependență de fonduri externe”. Vă sună cunoscut, a propos de situația României?
Echilibrul este menținut atâta timp cât piețele cred că sistemul poate recupera. Dar acest echilibru este fragil.
În momentul în care totul se schimbă
Treptat, investitorii încep să pună la îndoială capacitatea guvernului de a controla situația. Presiunile asupra lirei sunt în creștere, în timp ce ratele dobânzilor cresc pentru a limita fuga banilor.
Și apoi, brusc, îndoiala se transformă în panică. Lira începe să scadă brusc. Investitorii retrag fonduri, temându-se de pierderi suplimentare. Piețele reacționează nu la datele momentului, ci la așteptarea că ce e mai rău abia urmează.
Acesta este punctul de cotitură: momentul în care criza nu mai este despre cifrele economice, ci despre încredere.
Prăbușirea încrederii
În astfel de momente, evoluțiile se accelerează. Ratele dobânzilor cresc vertiginos la niveluri care sufocă activitatea economică. Guvernul încearcă să reacționeze, dar fiecare mișcare pare întârziată.
Criza se autoperpetuează. Pe măsură ce lira scade, crește și frica. Și pe măsură ce frica crește, crește și mai mult scurgerea capitalurilor.
Conform analizelor care au urmat evenimentelor, Turcia se confruntă cu o criză clasică a piețelor emergente: pierderea încrederii duce la o destabilizare rapidă, indiferent de factorii fundamentali.
Economia în cădere liberă
Consecințele sunt imediate. Moneda se prăbușește, inflația accelerează, iar sistemul bancar este supus unei presiuni severe. Întreprinderile care s-au împrumutat în valută se confruntă brusc cu o creștere explozivă a datoriilor lor.
Economia reală nu întârzie să urmeze exemplul. Consumul scade, investițiile îngheață, iar recesiunea devine inevitabilă.
Așa cum au consemnat organizațiile internaționale din acea perioadă, criza din 1994 este unul dintre cele mai caracteristice cazuri de destabilizare rapidă într-o economie emergentă.
Dimensiunea politică a crizei
Criza economică nu se transformă într-un vid politic. Deciziile care au precedat-o – întârzieri în luarea de măsuri, încercări de a suprima realitatea din motive politice – exacerbează situația.
Guvernul este în capcană: dacă crește ratele dobânzilor, afectează economia; dacă nu le crește, pierde bătălia cu piețele.
Criza din 1994 arată clar că, în economiile emergente, politica economică nu poate ignora încrederea investitorilor.
Lecțiile care nu se uită
Prăbușirea lirei turcești lasă în urmă o serie de lecții care se repetă în fiecare criză.
În primul rând, încrederea este mai importantă decât cifrele în sine. O economie poate funcționa cu slăbiciuni pentru o perioadă lungă de timp, dar atunci când încrederea se pierde, ajustarea devine violentă.
În al doilea rând, dependența de fonduri pe termen scurt creează vulnerabilități. Aceste fonduri intră rapid, dar pot pleca și mai repede.
În al treilea rând, întârzierea luării de măsuri agravează adesea criza. Atunci când piețele percep că un guvern ezită, presiunea crește.
Un model repetitiv
Criza din 1994 nu este un episod izolat. Mai degrabă, devine un tipar recurent- nu doar în alte economii emergente, ci și în Turcia însăși.
În deceniile următoare, țara a cunoscut valuri repetate de presiune monetară, în special în 2018, 2021 și anii următori. De fiecare dată, punctul de plecare a fost diferit – intervenții politice în politica monetară, tensiuni cu partenerii internaționali, inflație ridicată – dar evoluția părea tulburător de familiară.
Lira se prăbușește, încrederea este zdruncinată, iar piețele reacționează cu o viteză care nu lasă loc de reacție. În 2021, insistența asupra unor rate ale dobânzii scăzute, în ciuda inflației explozive, duce la o altă scădere bruscă a monedei, lira pierzând o mare parte din valoare în câteva luni.
Ca și în 1994, în crizele mai recente, elementul cheie nu îl reprezintă doar indicatorii economici. Este vorba de încredere – sau mai degrabă de pierderea acesteia. Atunci când piețele încep să pună la îndoială coerența și credibilitatea politicilor, presiunea devine explozivă.
Turcia, în acest sens, nu este o excepție, ci unul dintre cele mai caracteristice exemple ale modului în care aceleași slăbiciuni pot reapărea într-o formă diferită. Și de fiecare dată, rezultatul este similar: o ajustare bruscă, adesea violentă, care se transmite de la piețe la economia reală.
