Mormântul lui Mircea cel Bătrân de la Cozia a fost redeschis după aproape un secol. Ce au vrut să afle arheologii

O echipă de arheologi și antropologi au redeschis mormântul lui Mircea cel Bătrân, afla la mănăstirea Cozia pentru a stabili dacă sarcofagul este cel original, în condițiile în care existau suspiciuni că ar fi fost mutat la începutul secolului XX. După examinarea sarcofagului, arheologii au ajuns la concluzia certă că acesta este cel original, informează Agerpres.

Specialişti de la Muzeul Judeţean „Aurelian Sacerdoţeanu” Vâlcea, dar şi de la Institutul de Arheologie ”Vasile Pârvan” şi de la Centrul de Cercetări Antropologice şi Biomedicale „Olga Necrasov” din cadrul Filialei Iaşi a Academiei Române participă la acest proiect de cercetare, care urmăreşte pe de-o parte descărcarea de sarcină arheologică a monumentelor care compun ansamblu monahal din staţiunea Călimăneşti în vederea reastaurării lor, iar pe de altă parte să verifice sarcofagul, unic între mormintele boiereşti şi domneşti din ţară datorită formei lui, în condiţiile în care există supoziţii că acesta ar fi fost mutat la începutul secolului trecut.

„Există în arhiva Institutului Naţional al Patrimoniului câteva cereri de prin 1930 de mutare a sarcofagului de la Mânăstirea Cozia la Muzeul Naţional de Istorie şi atunci am urmărit ca prin această cercetare să verificăm dacă a fost mutat. Dar nu, nu a fost mutat. Este cel original şi se află într-o stare bună de conservare. Este un sarcofag din piatră, unic în România, fiind prevăzut cu o nişă cefalică, specifică mormintelor din zona Europei Apusene din perioada secolelor V-XV. d. Chr. Mormântul a fost cercetat pentru prima oară în perioada interbelică, în cadrul unui proiect de restaurare iniţiat începând cu anul 1927. Alături de sarcofagul voievodului se află şi mormântul mamei domnitorului Mihai Viteazul, călugăriţa Teofana. În anul 1938, osemintele domnitorului şi ale Teofanei au fost depuse în cutii de marmură de Rusciuk şi aşezate în acest sarcofag”, a precizat arheologul Ion Tuţulescu.

Mormântul a fost profanat de mai multe ori

Domnitorul Mircea cel Bătrân a murit la 31 ianuarie 1418 şi a fost înmormântat în ziua de 4 februarie a aceluiaşi an la ctitoria lui de la Călimăneşti, aşa cum şi-a dorit. În decursul anilor, mormântul lui a fost însă profanat de mai multe ori, la fel ca şi biserica în care se află acesta.

„Primele informaţii veridice legate de profanarea mormântului sunt din anul 1821, când trupele eteriste, care se retrăgeau către Transilvania după înfrângerea de la Drăgăşani, jefuiesc mănăstirea şi implicit locul de veci al domnitorului. O altă profanare este menţionată în perioada ocupaţiei germane în perioada anilor 1916-1918. Într-un document din martie 1919, superiorul mânăstirii, Protosinghel Anastasie Popescu, scria Ministerului Culturii că ‘Monumentul Cozia se află într-o stare jalnică, de plâns, din cauza armatelor inamice care în invazie pe marginea Oltului au prădat şi au profanat acest sfânt lăcaş, biserica şi paraclisul transformându-le în grajd de cai, iar casele devastându-le şi lăsându-le într-o completă ruină’. Trupele care au ocupat Cozia au spart piatra comemorativă de pe mormântul lui Mircea cel Bătrân, aceasta fiind refăcută în 1936, cu o pisanie alcătuită de Nicolae Iorga. În 1938, piatra a fost schimbată, în locul ei aşezându-se pe mormântul voievodului actuala piatră funerară, care a fost adusă din Bulgaria”, a mai spus arheologul vâlcean.

Situată pe Valea Oltului, Mânăstirea Cozia este considerată cea mai importantă ctitorie a lui Mircea cel Bătrân (1355-1418), deşi sunt şi surse care îl indică pe tatăl său, Radu I (1330-1383), drept ctitor al mânăstirii (cunoscută pe vremea sa sub numele de Nucet). Slujba de sfinţire a lăcaşului a avut loc la 18 mai 1388, fiind oficiată de Sfântul Nicodim de la Tismana, cel care a reorganizat călugării din Oltenia şi a întemeiat mănăstirile de la Vodiţa şi Tismana, iar primul egumen însărcinat să conducă obştea monahală a Coziei a fost Ieromonahul Chir Gavriil, ucenicul său.

Ansamblul Mănăstirii Cozia, monument istoric de importanţă naţională, este compus din biserica cu hramul „Sfânta Treime”, datată la 1388 şi cu intervenţii de adăugare a pridvorului pe latura de vest între 1705-1707, paraclisul cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, amplasat în colţul de sud-est al incintei mănăstireşti şi datat la 1583; paraclisul cu hramul „Duminica Tuturor Sfinţilor”, amplasat în colţul de nord-est al incintei mănăstireşti şi datat la 1710, cu intervenţii de reconstrucţie parţială între 1958-1959; trapeza de la 1853 şi corpurile de clădire care compun incinta, respectiv laturile de nord, sud şi est, cu datare în secolele al XIV-lea, al XVI-lea şi al XVIII-lea.