Sari direct la conținut

Mortalitatea maternă a ajuns la cel mai înalt nivel din ultimii 20 de ani în Marea Britanie

HotNews.ro
Femeie insarcinata, Foto: Yevgen Timashov / ImageSource / Profimedia Images
Femeie insarcinata, Foto: Yevgen Timashov / ImageSource / Profimedia Images

Numărul femeilor din Marea Britanie care mor în timpul sarcinii sau la scurt timp după naştere a atins cel mai înalt nivel din ultimii aproape 20 de ani, conform unui studiu publicat joi, care relevă existenţa unor inegalităţi geografice şi etnice semnificative, transmite agenția AFP, citată de Agerpres.

Potrivit anchetei epidemiologice la nivel naţional MBRRACE-UK, realizată de o unitate de cercetare ataşată în principal universităţilor din Oxford şi Leicester şi care colectează date asupra deceselor materne şi infantile, au fost înregistrate 13,41 decese la 100.000 de sarcini pe parcursul perioadei 2020-2022, în primul rând ca urmare a trombozelor şi tromboembolismului.

Cifra este cea mai mare după perioada 2003-2005. Excluzând decesele asociate COVID-19 – a doua cea mai frecventă cauză de deces în această perioadă – rata mortalităţii materne a ajuns la 11,54 din 100.000 de sarcini, o creştere de 31% comparativ cu rata din 2017-2019.

Marea Britanie prezintă, însă, una dintre cele mai scăzute rate de mortalitate maternă din lume, uşor mai ridicată faţă de cea din Franţa (aproximativ 8 la 100.000 de sarcini, conform ONU) sau din Canada (9).

Spre comparație, în România mortalitatea maternă era de 17,9 decese la suta de mii de sarcini în 2020, ultimul an pentru care există date.

O nouă sursă de îngrijorare pentru NHS, sistemul public de sănătate al Marii Britanii

Acest studiu vine după o serie de scandaluri din ultimii ani care au implicat maternităţile din cadrul serviciului public de sănătate, unde îngrijirea inadecvată a condus la zeci de decese infantile şi materne evitabile.

Raportul MBRRACE-UK a făcut posibilă „identificarea unor exemple clare de maternităţi aflate sub presiune”, după cum a subliniat Marian Knight, directoarea unităţii naţionale de epidemiologie perinatală, care a adăugat că această creştere a mortalităţii materne reprezintă „o nouă sursă de îngrijorare” în ceea ce priveşte starea sistemul sanitar britanic.

„Asigurarea sănătăţii (femeilor) înainte de sarcină, în special prin abordarea patologiilor precum supraponderalitatea şi obezitatea şi oferirea de îngrijiri mai incluzive şi personalizate trebuie să fie mai mult ca niciodată o prioritate”, a pledat Knight.

Femeile care trăiesc în zonele cele mai defavorizate din Regatul Unit prezintă un risc de două ori mai mare de deces, comparativ cu cele care trăiesc în zonele cele mai avantajate.

Un purtător de cuvânt al Sistemului Naţional de Sănătate (NHS) din Regatul Unit a recunoscut că „sunt necesare măsuri suplimentare”, subliniind că sistemul public de sănătate şi-a mărit deja investiţiile cu câteva sute de milioane de lire sterline pentru a îmbunătăţi îngrijirea în maternităţi.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro