Moscova îi obligă pe profesorii ucraineni din teritoriile ocupate să adopte programa şcolară rusească
Moscova i-a instruit pe profesorii ucraineni din teritoriile ocupate să semneze în câteva săptămâni un document care să ateste dorinţa lor de a trece la predarea programei şcolare ruseşti, relatează News.ro citând The Guardian.
Decizia îi pune pe mulţi dintre profesorii ucraineni într-o postură dificilă. Dacă nu semnează, îşi vor pierde locurile de muncă şi vor fi expuşi riscului de a fi victimele represaliilor forţelor ruse. Dacă semnează, există riscul unor acuzaţii din partea autorităţilor ucrainene, care consideră predarea programei şcolare ruseşti ca pe o formă de colaborare cu inamicul.
Cotidianul britanic The Guardian a vorbit cu profesori din zonele ocupate de ruşi din sud-estul Ucrainei ale căror identităţi, din motive de siguranţă, nu au fost dezvăluite. Ei au spus că, pe la jumătatea lunii iunie, autorităţile locale le-au comunicat că au termen până pe 21 iulie fie să semneze un document care să ateste disponibilitatea de a urma programa şcolară a Rusiei, fie să demisioneze, mulţi dintre ei fiind ameninţaţi cu evacuarea din locuinţe.
Dispar scriitorii ucraineni, geografia și istoria – conform programei ruse
Ministrul rus al Educaţiei, Serghei Kravtsov, a anunţat în iunie că, la deschiderea noului an şcolar în septembrie, toate şcolile din teritoriile ocupate de ruşi din Ucraina trebuie să funcţioneze conform standardelor ruseşti.
„Vom face tot posibilul să deschidem şcolile pe 1 septembrie, astfel încât acestea să fie cât mai pregătite să funcţioneze conform standardelor ruseşti. Va avea loc integrarea. Facem deja câţiva paşi în această direcţie: formarea profesorilor şi furnizarea de manuale”, a spus el.
„În acest moment, doar profesorilor de istorie, geografie, limba ucraineană şi de şcoală primară li s-a cerut să semneze documentul”, a declarat un profesor din zona ocupată a Harkovului.
„Programa de matematică, fizică, biologie şi chimie din Rusia nu se ocupă cu propaganda, aşa că sunt lăsate în pace, cel puţin deocamdată”, a adăugat el.
În predarea literaturii, operele majorităţii scriitorilor ucraineni vor dispărea, în timp ce programa de istorie a Rusiei a devenit mai politizată în ultimii ani, în special în ceea ce priveşte naraţiunea rusă a victoriei sovietice în cel de-al Doilea Război Mondial.
Profesorii care semnează riscă să fie urmăriţi penal
Profesorii care semnează riscă să fie urmăriţi penal pentru încurajarea inamicului dacă teritoriile ocupate revin sub control ucrainean.
Ministerul ucrainean al Educaţiei şi Ştiinţei consideră predarea conform standardelor ruseşti ca un tip de colaborare, iar codul penal ucrainean a fost modificat recent cu un alineat care stabileşte o pedeapsă de până la trei ani de închisoare pentru „propaganda în instituţiile de învăţământ cu scopul de a ajuta armata rusă”.
Însă mulţi consideră că procurorii ar trebui să fie îngăduitori în unele cazuri.
„Trebuie să facem o distincţie foarte clară dacă persoana a fost forţată să lucreze sub presiune sau chiar ameninţată cu moarteam ori a colaborat în mod voluntar sau chiar a fost iniţiativa lor de a colabora”, a declarat Serghei Gorbaciov, însărcinatul cu educaţia al Ucrainei.
Profesorii care refuză să semneze pot deveni, de asemenea, ţinte ale represaliilor Moscovei, pe lângă faptul că îşi pot pierde locul de muncă.
„Avem o mulţime de apeluri din partea profesorilor din teritoriile ocupate”, a spus Gorbaciov.
„Sunt ameninţaţi că vor fi evacuaţi din casele lor, sunt ameninţaţi cu arestare şi persecuţie. De exemplu, astăzi am aflat că ruşii adună date despre oameni, indiferent dacă colaborează sau nu cu ocupanţii, în caz contrar şi-ar putea pierde cazarea şi ar putea fi forţaţi să plece”, a adăugat oficialul ucrainean.
___