Câștigătorul Simion, angoasa PSD și turbulențele post-moțiune. Căderea guvernului Bolojan, văzută de presa străină, de la Paris la Londra, Berlin și Kiev
Căderea guvernului de la București a ajuns pe paginile publicațiilor și agențiilor de presă internaționale, care notează incertitudinea politică și economică generată de votul pentru moțiunea de cenzură de marți.
Reuters a semnalat marți reușita moțiunii de cenzură de la București, observând că prăbușirea guvernului condus de Ilie Bolojan pune în pericol ratingul suveran al țării, accesul României la fondurile UE și stabilitatea monedei naționale, care a scăzut la un minim istoric față de euro.
Agenția de presă spune că, deși alegerile anticipate par puțin probabile, piețele financiare sunt îngrijorate că turbulențele ar putea însemna că Bucureștiul ezită în angajamentul său de a reduce cel mai mare deficit bugetar din UE.
Reuters amintește de asemenea că România trebuie să continue să-și reducă deficitul și să implementeze reforme pentru a putea accesa fonduri din PNRR în valoare de aproximativ 11 miliarde de euro înainte de data limită din august.
Politico: „Șansele lui Simion vor crește”
Publicația pe teme europene Politico.eu face de asemenea referire la efectele instabilității – economice și politice.
Politico scrie și despre rolul „decisiv” jucat de PSD în reușita moțiunii.
„Această mișcare a luat prin surprindere Grupul Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European, din care face parte PSD. După ce ani de zile a criticat Partidul Popular European pentru că a încheiat alianțe similare cu extrema dreaptă, mișcările din România au pus principalul grup de centru-stânga al UE într-o situație delicată”, crede Politico.
Politico subliniază însă că „Simion este considerat de mulți drept creierul din spatele căderii lui Bolojan”.
„Partidul său de extremă dreapta înregistrează o creștere în sondaje, iar șansele sale vor crește probabil și mai mult într-o perioadă de instabilitate prelungită, care va pune în pericol perspectivele economice deja precare ale țării”, mai scrie Politico.
AFP încearcă să afle cum va arăta următorul guvern
Agenția de presă AFP scrie despre negocierile care urmează căderii guvernului, în vreme ce face referire la declarația lui Nicușor Dan, care a asigurat că România își va continua orientarea pro-occidentală indiferent de rezultatul votului.
În acest context, agenția franceză de presă îl citează pe Costin Ciobanu, cercetător la Universitatea din Aarhus, Danemarca, care se așteaptă ca negocierile să ducă, probabil, la continuarea alianței dintre aceleași patru partide pro-europene, dar fără Bolojan la conducere.
AFP analizează și situația PSD, care s-a aliat cu AUR pentru a vota moțiunea, după ce a fost la guvernare.
Citat de agenția de presă, Ciobanu spune că situația ilustrează „angoasa existențială din cadrul Partidului Social-Democrat”, care a văzut o parte din electoratul său preluat de extrema dreaptă și „nu știe ce trebuie să facă pentru a-și recâștiga poziția de odinioară”.
Der Tagesspiegel crede că o coaliție PSD-AUR este posibilă
Despre viitorul guvern scrie și cotidianul german Der Tagesspiegel.
„Atât PSD, cât și AUR au respins recent ideea formării unei posibile coaliții de guvernare. Experții nu au exclus însă posibilitatea ca acest lucru să se întâmple totuși”, scrie Der Tagesspiegel.
„Social-democrații din România au guvernat deja în coaliție cu partide de extremă dreapta în anii ’90 și curtează în mod constant electoratul conservator și antioccidental”, scrie cotidianul german.
The Guardian, despre măsurile nepopulare ale lui Bolojan
The Guardian scrie de asemenea despre incertitudinea politică și economică ce urmează, în vreme ce vorbește despre contextul votului de la București.
„Ilie Bolojan își încheie mandatul ca un prim-ministru controversat. El a reușit să reducă deficitul bugetar al țării de la 9,3% la 7,9%. A fost o realizare semnificativă pentru o țară care înregistrează cel mai mare deficit bugetar din Uniunea Europeană, însă măsurile luate s-au dovedit extrem de nepopulare”, scrie publicația britanică.
„Programul său de reforme s-a bazat în mare măsură pe reduceri ale cheltuielilor pentru educație, cultură și asistență socială, precum și pe majorarea TVA-ului, măsuri care i-au afectat în mod disproporționat pe românii obișnuiți, deja afectați de inflația ridicată”, observă The Guardian.
Kyiv Independent despre George Simion
Căderea guvernului este notată și de ziarul ucrainean Kyiv Independent, care pune votul în contextul relației România-Ucraina.
Publicația scrie că Simion, liderul AUR, un naționalist și admirator al președintelui american Donald Trump, critică de multă vreme sprijinul acordat de România Ucrainei în contextul invaziei rusești.
România și-a susținut vecina, Ucraina, de la începutul invaziei pe scară largă, în 2022, scrie Kyiv Independent.
România a ajutat Ucraina să exporte produse agricole în contextul blocadei din Marea Neagră, furnizând echipamente precum o baterie de apărare anti-aeriană Patriot și găzduind o bază pentru instruirea piloților ucraineni de F-16, amintește publicația.
Kyiv Independent subliniază de asemenea că România a fost afectată direct de războiul Rusiei, drone rusești intrând în mod repetat pe teritoriul românesc în timpul atacurilor asupra porturilor ucrainene de la Dunăre.