Moțiunea de cenzură a PSD va fi citită joi și votată săptămâna viitoare / PSD și PNL blochează din nou moțiunea USR-PLUS și AUR
PSD și PNL au reușit să amâne din nou dezbaterea moțiunii de cenzură a USR-PLUS și AUR, în ciuda deciziei Curții Constituționale. Prin abținere de la vot, PSD și PNL au reușit să respingă propunerea USR-PLUS de dezbatere și vot la moțiunea de cenzură. În schimb, PSD a obținut majoritatea de voturi pentru a adopta calendarul pentru dezbaterea și votul moțiunii depuse de social-democrați. Reamintim că judecătorii CCR au decis că moțiunea USR-PLUS poate să-și continue parcursul, iar conducerea Parlamentului poate stabili un calendar în acest sens. De asemenea, pe ordinea de zi s-a aflat și calendarul moțiunii de cenzură depusă de PSD.
UPDATE: „Moţiunea PSD – marţi la vot! Guvernul Cîţu va pleca acasă aşa cum am promis!”, a reacționat Marcel Ciolacu, pe Facebook.
Moțiunea de cenzură depusă de PSD va fi citită joi, în plenul reunit al Parlamentului, iar dezbaterea și votul vor fi săptămâna viitoare, marți, 5 octombrie. Decizia a fost luată cu majoritate de voturi în BP-uri.
USR-PLUS și AUR au anunțat public că, indiferent care moțiune va intra la vot la plen, o vor vota. Astfel, matematica parlamentară arată că există o majoritate politică în acest moment pentru înlăturarea Guvernului Cîțu. Pentru adoptarea unei moțiuni de cenzură este nevoie de 234 de voturi. PSD are 157 de parlamentari, AUR are 43 iar USR-PLUS are 80, în total 280 de voturi.
Pe ordinea de zi a Birourilor Permanente reunite au fost două puncte: stabilirea unui calendar de dezbatere și vot al moțiunii USR-PLUS-AUR și punctul doi calendarul moțiunii PSD.
În spatele ușilor închise, purtătorul de cuvânt al USR-PLUS Ionuț Moșteanu a cerut în ședință ca dezbaterea și votul moțiunii de cenzură depuse de USR-PLUS și AUR să aibă loc luni, pe 4 octombrie la ora 16.00.
Parlamentarii PSD și PNL au susținut însă împreună aceeași teză: „Nu avem motivarea deciziei dată de Curtea Constituțională”.
Ludovic Orban, PNL: „Nu trebuie așteptată motivarea CCR. Tergiversarea reprezintă o gravă încălcare a Constituției. Sincer vă spun, dacă veniți cu astfel de argumente, continuați în mod deliberat o conduită profund împotriva prevederilor constițutionale”.
Alfred Simonis, PSD: „Acum două săptămâni BPR au decis prin vot că vom suspenda calendarul moțiunii până la decizia CCR. Azi nu avem decizie CCR, avem comunicat CCR, decizia va fi publicată în Monitorul Oficial odată cu motivarea. Pe de altă parte au fost cazuri de comunicări CCR interpretate de noi într-un fel și când vedem motivarea s-a schimbat optica fundamental”.
Alina Gorghiu, PNL: „Nu credeți că ar trebui să așteptăm motivarea Curții Constituționale?(…) Faptul că ați invocat o serie de decizii ale CCR nu vă ajuta cu nimic. Le-ați mai invocat odată. le-ați mai prezentat o dată „
Propunerea lliderului de grup USR-PLUS a fost suspusă la vot. USR, AUR, reprezentantul Minorităților și Ludovic Orban au votat pentru dezbaterea moțiunii USR-PLUS. În schimb PSD, PNL și UDMR s-au abținut de la vot. Astfel propunerea nu a întrunit numărul necesar de voturi iar conducerea Parlamentului a decis ca dezbaterea și calendarul moțiuni de cenzură depusă de USR-PLUS și AUR să se amâne până la motivarea deciziei CCR.