Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan este dezbătută şi votată astăzi în Parlament
Moţiunea de cenzură intitulată „România nu este de vânzare – fără progresişti la guvernare” urmează să fie dezbătută şi votată luni după-amiază, în plenul celor două Camere ale Parlamentului.
Iniţiativa parlamentară a fost prezentată, cu o săptămână în urmă, de senatorul grupului Pace – Întâi România, Ninel Peia.
Moţiunea de cenzură urmează să fie dezbătută şi votată astăzi, de la ora 14.00. Ea vine la o săptămână după alegerile din București, câștigate de Ciprian Ciucu (PNL).
În moţiune se cere demisia „Guvernului progresist” condus de Ilie Bolojan, pe motiv că „a demonstrat incapacitatea de a gestiona finanţele, sănătatea, educaţia, protecţia socială, justiţia şi administraţia publică – toate domeniile vitale care definesc viaţa unui popor liber şi demn”, potrivit Agerpres.
„Cetăţenii plătesc preţul, iar Guvernul continuă să confunde austeritatea cu eficienţa, iar shopping-ul extern cu dezvoltarea naţională. România nu mai poate tolera această combinaţie toxică de incompetenţă şi indiferenţă. Prin urmare, solicităm Parlamentului să ia act de eşecul Guvernului şi să adopte măsurile constituţionale corespunzătoare – mai precis demiterea Cabinetului Bolojan. Poporul român merită mai mult decât promisiuni goale şi politici care îl sărăcesc. Merită un guvern care serveşte interesele naţionale, nu pe cele ale comodităţii politice sau ale afacerilor comandate de interese străine (…)”, se arată în textul moţiunii de cenzură.
Ce spunea Ilie Bolojan
Premierul Ilie Bolojan a declarat miercurea trecută, 10 decembrie, în emisiunea Friendly Fire că nu are emoţii la moţiunea de cenzură, susținând că nu se agață de o anumită funcție.
„Nu am emoţii la moţiunea de cenzură, dar n-aş vrea să înţelegeţi că mă agăţ de o anumită funcţie. Ce trebuie să înţelegem? Indiferent cine este premier şi ce majoritate parlamentară am avea noi, problemele cu care se confruntă România nu dispar. Ele trebuie atacate, trebuie gestionate şi nu este un lucru uşor să faci acest proces de a le gestiona, de a corecta deficite, de a crea condiţii de dezvoltare, de a negocia contracte şi aşa mai departe”, a spus Ilie Bolojan.
„Sigur, vom vedea soliditatea coaliţiei. Inclusiv în astfel de situaţii, atunci când e o moţiune de cenzură, se testează cel mai bine”, a precizat Bolojan.
Ce șanse are să treacă moțiunea de cenzură
Moțiunea de cenzură este inițiată de grupul Pace – Întâi România din Senat, format din parlamentari aleși pe listele SOS România, și este susținută de parlamentarii AUR care o vor semna și vota.
Pentru ca moțiunea de cenzură să treacă este nevoie de 232 de voturi din 463, număr pe care opoziția nu-l are. În total, cele patru partide (PSD-PNL-USR-UDMR) care formează guvernul au 293 de parlamentari, la care se adaugă 16 deputați din grupul minorităților naționale, grup care susține Guvernul în Parlament. Deci, matematic, fără susținere de la parlamentarii coaliției, inițiativa nu poate trece.
Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat pe 9 decembrie că, dacă PSD decide să iasă de la guvernare, va fi o decizie asumată, și nu va vota moțiunea de cenzură.
„Evident că nu vom vota această moțiune de cenzură, pentru că suntem parteneri în această coaliție. Iese din discuție. Dacă vom hotărî ca urmare a votului dat de colegii mei (…) că vom ieși din guvernare, din coaliție, vom ieși, asta înseamnă asumat. Nu votăm așa ceva”, a declarat Grindeanu, la finalul unei ședințe a conducerii PSD.
