Motiunea simpla pe tema sanatatii, respinsa la limita in Senat
Motiunea simpla „Reforma sanitara – marea pacaleala”, depusa de PSD, a fost repinsa luni seara de Senat. Documentul a fost depus saptamana trecuta, fiind semnat de 54 de parlamentari. 57 de senatori au votat „pentru”, 57 „impotriva” si unul s-a abtinut.
Senatorii PSD au cerut demisia ministrului sanatatii, Eugen Nicolaescu, considerand ca acesta este responsabil de ceea ce ei numesc dezastrul in care se afla sistemul sanitar.
Motiunea a fost respinsa deoarece aven nevoie, conform legii, de 69 de voturi pentru a trece.
Inainte de vot, Nicolescu a declarat: „Am sperat sa gasesc in textul motiunii depuse de PSD si PRM idei care sa contribuie la accelerarea reformei sistemului sanitar din Romania . Aceasta a treia motiune pe teme de sanatate in numai cateva luni este o noua dovada de demagogie si tupeu nemasurat. Nu vreau sa inlocuiesc demagogia PSD cu o alta demagogie.
Dar va asigur ca reforma pe care guvernul Tariceanu a gandit-o are in centrul sau omul- fie ca este medic, fie ca este pacient. Reprezentantii PSD au recunoscut public ca partidul lor nu a vrut sa faca reforma in sanatate. A mintit doar ani la rand si a creat haos in sistem pentru a redistribui subfinantarea in buzunarele propriilor demnitari si clienti politici. Iar acum face pe lupul moralist.
PSD s-a jucat cu sanatatea oamenilor si a creat un popor care se teme de boala mai mult decat de orice.”