Sari direct la conținut

Mugur Ciuvica acuza prezenta unui grup de interese in jurul presedintelui Basescu

HotNews.ro

Un grup de interese din jurul presedintelui Traian Basescu primeste

contracte de zeci de milioane de euro din bani publici. In centrul

acestui grup de interese se afla senatoarea PD Cornelia Cazacu si sotul acesteia, fost consilier general PD la Primaria Municipiului Bucuresti.

La fel ca in cazul matusii lui Adrian Nastase, familia Cazacu isi

ascunde afacerile in spatele unor doamne septuagenare. Mama senatoarei Cazacu, care are 70 de ani si locuieste in Urlati, patroneaza firma care a primit de la primarii Traian Basescu si Adriean Videanu contractele pentru repararea marilor bulevarde ale Capitalei. Pina sa ajunga consilier prezidential, Adriana Saftoiu a fost consilierul uneia dintre firmele familiei Cazacu.

Datele de la Registrul Comertului referitoare la EUROVIA INTERNATIONAL CONSTRUCT SA si REMIX-ROM 2000 SA, informatiile de pe site-ul Primariei Capitalei referitoare la contractele pentru repararea strazilor din Bucuresti, si declaratiile de avere ale Corneliei Cazacu si ale Adrianei Saftoiu se gasesc la adresa:

http://www.grupul.ro/files/interese_basescu/

Presedintele Basescu si grupurile de interese

In 26 octombrie 2005, dupa publicarea Raportului de monitorizare al

Comisiei Europene, presedintele Traian Basescu anunta „Voi continua sa veghez ca in jurul Guvernului sa nu se instaleze grupuri de interese

care ar putea sa compromita lupta impotriva coruptiei”. Declaratia lui

Traian Basescu venea dupa ce, pe tot parcursul anului 2005, presedintele acuzase rolul nefast pe care „grupurile de interese” il au asupra societatii romanesti.

Acuzatiile presedintelui Romaniei sint surprinzatoare. Traian Basescu

insusi este cel in jurul caruia s-au dezvoltat o serie de grupuri de

interese care au prosperat din afaceri cu bani publici. Grupul Udrea –

Cocos – Bittner si Grupul „Golden Blitz” (Dan Besciu – Sorin Vulpescu)

au facut deja obiectul unor dezvaluiri in mass-media. Acestora li se

adauga insa un altul, la fel de prosper. Este vorba despre grupul de

interese al familiei Cazacu, grup consiliat pina in decembrie 2004 de

Adriana Saftoiu, mina dreapta a presedintelui Traian Basescu.

Mama senatoarei Cazacu face afaceri de zeci de milioane de euro cu Primaria Capitalei

In 30 august 2005, in cadrul „Programului de gestionare si intretinere

post-garantie 2005-2010″ au fost semnate la Primaria Capitalei

contractele prin care bulevardele din Bucuresti, iesite din perioada de

garantie, au fost concesionate pentru intretinere unor firme private.

Unul dintre cistigatorii acestor contracte fabuloase este firma EUROVIA

INTERNATIONAL CONSTRUCT SA, care a primit un contract in valoare

633.962.120.000 lei vechi + TVA (echivalentul a circa 21.000.000 euro).

(In cadrul aceluiasi program, un alt contract de zeci de milioane de

euro a fost primit de SC EURO CONSTRUCT TRADING 98 SRL, firma lui Dan Besciu si a lui Sorin Vulpescu, prietenii de la Golden Blitz ai

presedintelui Basescu.)

Potrivit Registrului Comertului, firma EUROVIA INTERNATIONAL CONSTRUCT SA apartine unor persoane ale caror nume nu spun nimic. Actionarul principal este Elena Gheorghe (38,38% din actiuni), o doamna care va implini anul acesta 70 de ani si care locuieste in orasul Urlati din judetul Prahova. Elena Gheorghe este si cenzorul societatii.

Urmatorul in ordinea numarului de actiuni este Ilie Dan Cristescu, cu 16,07% din actiuni, acesta fiind si administrator al societatii. Intre actionari se mai regasesc Ioana Alexandra Cazacu si Niculina Daniela Cristescu.

La fel ca matusa lui Adrian Nastase, doamna de 70 de ani din Urlati care face afaceri de zeci de milioane de euro in Bucuresti este ruda, in

cazul de fata mult mai apropiata, a unui politician important. Elena

Gheorghe este mama Corneliei Cazacu, senator PD si sefa Organizatiei de Femei a Partidului Democrat. Pachetul majoritar de actiuni al EUROVIA INTERNATIONAL CONSTRUCT SA este controlat in intregime de familia senatoarei PD. Ilie Dan Cristescu este cumnatul Corneliei Cazacu, Niculina Daniela Cristescu este sora Corneliei Cazacu, iar Ioana Alexandra Cazacu este fiica aceleiasi Cornelia Cazacu.

Impreuna, membrii familiei senatoarei Cazacu detin 57,13% din EUROVIA INTERNATIONAL CONSTRUCT SA.

Afacerile cu bani publici ale fostului consilier general PD Danut Cazacu

Presedintele Consiliului de Administratie al EUROVIA INTERNATIONAL

CONSTRUCT SA este Danut Cazacu, sotul Corneliei Cazacu. Fost consilier general PD la Primaria Capitalei, Danut Cazacu a devenit cunoscut in ianuarie 2002 in urma publicarii rezultatelor anchetei Corpului de Control al primului-ministru referitoare la afacerile pe care

consilierii locali le faceau cu Primaria Municipiului Bucuresti.

Potrivit Raportului, „domnul Consilier PD Cazacu Danut este

asociat/actionar a doua societati: DACON SRL si RALEXIM SA. Firma

RALEXIM SA este specializata pe lucrari de drumuri (covoare asfaltice si reparatii). Cea mai mare parte din veniturile realizate de aceasta

societate au provenit din relatiile cu Administratia Strazilor,

subordonata Primariei. Lucrarile au fost preluate prin licitatie sau

prin atribuire directa. In total societatea domnului Cazacu Danut a

contractat lucrari de 63 miliarde lei (aproximativ 2.165.000 dolari, la

cursul de la acea vreme, n.n.)”.

Urmare a anchetei Corpului de Control al primului ministru, Danut Cazacu a demisionat din functia de consilier municipal. La fel au procedat si alti consilieri PD care se imbogatisera din afaceri cu Primaria, ca de pilda fostul securist Silvian Ionescu, actual comisar general al Garzii de Mediu.

Traian Basescu, la vremea aceea primar al municipiului Bucuresti, si-a atacat in termeni foarte duri colegii de partid declarind despre consilieri ca sint „corupti, detinatori de firme-capusa care sug banii contribuabililor” si anuntind ca va „sparge cooperativa de la Primaria Capitalei”. Primarul Basescu a procedat insa pe dos.

Dupa plecarea lui Danut Cazacu din Consiliul General, afacerile acestuia cu Primaria Capitalei au cunoscut o adevarata explozie. Danut Cazacu a desfiintat, mai intii, firma RALEXIM, al carei nume aparea in Raportul Corpului de Control al primului ministru.

RALEXIM a fost absorbita de o alta firma, EUROVIA INTERNATIONAL CONSTRUCT SA, aceasta din urma devenind una dintre marile beneficiare ale contractelor cu bani publici acordate de administratia Basescu pentru repararea strazilor din Bucuresti.

Contractele primite de EUROVIA de la Primaria Capitalei

Potrivit datelor Primariei Capitalei, in timpul mandatului lui Traian

Basescu, EUROVIA INTERNATIONAL CONSTRUCT SA a primit contracte pentru repararea unui numar foarte mare de bulevarde, strazi importante si piete din Bucuresti.

Astfel, EUROVIA INTERNATIONAL CONSTRUCT SA a asfaltat Bulevardul Unirii, Splaiul Unirii, DN1 Bucuresti – Ploiesti, Bulevardul Libertatii, Calea 13 Septembrie, Piata Constitutiei, Bulevardul Drumul Taberei, Bulevardul Bucurestii Noi s.a.m.d. Aceeasi EUROVIA INTERNATIONAL CONSTRUCT SA a realizat reparatii curente la bulevardele, strazile si intersectiile importante din Sectorul 6.

Afacerile EUROVIA INTERNATIONAL CONSTRUCT SA cu Primaria Capitalei au continuat sa infloreasca si in mandatul lui Adriean Videanu, un alt coleg de partid al senatorei Cazacu.

In 15 decembrie 2005, Primaria anunta ca EUROVIA INTERNATIONAL CONSTRUCT SA a incheiat lucrarile de intretinere si reparatii curente (plombe si covorase) la bulevardele, strazile si intersectiile importante din Sectorul 5 (Bulevardul Elisabeta, Bulevardul Eroilor, Bulevardul Kogalniceanu, Piata Operei, Calea Ferentari, Soseaua Giurgiului s.a.m.d.).

Totul a culminat cu contractul in valoare de circa 21.000.000 euro,

primit de EUROVIA INTERNATIONAL CONSTRUCT SA pentru gestionare si intretinere post garantie a unor strazi din Bucuresti, contract semnat in 30 august 2005 la Primaria Capitalei.

Adriana Saftoiu – consiliera familiei Cazacu

O explicatie a succesului afacerilor familiei Cazacu ar putea fi faptul

ca aceasta a beneficiat de consilieri de calitate. Potrivit declaratiei

de avere pe care a depus-o in mai 2005, Adriana Saftoiu, actual

consilier prezidential, Purtator de Cuvint al Presedintelui Romaniei si

Sef al Departamentului Comunicarii Publice, a fost, inainte de a veni la

Administratia Prezidentiala, consilier al uneia dintre firmele familiei

Cazacu, SC REMIX-ROM 2000 SA. In perioada in care era sefa Biroului de presa al PD si se ocupa de aparitiile in presa ale lui Traian Basescu, Adriana Saftoiu era angajata SC REMIX-ROM 2000 SA. Practic, Adriana Saftoiu lucra si pentru primarul general, cel care dadea contracte din bani publici firmei familiei Cazacu, si pentru familia Cazacu, care beneficia de aceste contracte.

REMIX-ROM 2000 SA este, ca si EUROVIA INTERNATIONAL CONSTRUCT SA, o firma specializata in constructii de drumuri si autostrazi. REMIX-ROM 2000 SA este detinuta in totalitate de familia Cazacu. Actionar majoritar este aceeasi doamna Elena Gheorghe, mama senatoarei Cornelia Cazacu, cu 66% din actiuni.

Alaturi de ea, figureaza in actionariat Lucsita Cazacu, o alta doamna venerabila, care va implini in acest an 76 de ani. Lucsita Cazacu este soacra Corneliei Cazacu. Pe linga cele doua septuagenare, ceilalalti actionari ai REMIX-ROM 2000 sint cumnatul Corneliei Cazacu, Dan Ilie Cristescu, sora Corneliei Cazacu, Daniela Niculina Cristescu si fiica senatoarei Cazacu, Ioana Alexandra Cazacu.

Si REMIX-ROM 2000 SA este o firma prospera. Potrivit declaratiei de

avere depusa in 10 ianuarie 2006 de Cornelia Cazacu, senatoarea are de incasat de la REMIX-ROM 2000 SA suma de 230.000.000 lei vechi,

reprezentind contravaloarea a 24,242% din actiunile firmei. De altfel,

Cornelia Cazacu insasi a fost, pina sa fie aleasa senatoare, consiliera

la REMIX-ROM 2000 SA, fiind, asadar, colega de serviciu cu Adriana Saftoiu.

Dragostea Corneliei Cazacu pentru Traian Basescu

In 3 mai 2005, dupa ce presedintele Traian Basescu si-a tuns suvita,

senatoarea Cornelia Cazacu, sefa Organizatiei de Femei a PD declara: „Ii sta superb. Este adevarat ca e decizia lui, dar acum parca arata si mai bine, si mai tinar. Nu neg insa ca mie imi placea si cu suvita. Dar acum parca ii sta si mai bine. Eu oricum il iubesc”. Senatoarea Cazacu are toate motivele sa il iubeasca neconditionat pe Traian Basescu.

Afacerile grupului de interese din jurul familiei sale au avut numai de cistigat de pe urma relatiei cu actualul presedinte al Romaniei.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro