Sari direct la conținut

Multe din forțele ruse care s-au retras din Harkov au trecut granița înapoi în Rusia – oficial militar american

HotNews.ro
Balaklia, Harkov, Foto: Juan BARRETO / AFP / Profimedia
Balaklia, Harkov, Foto: Juan BARRETO / AFP / Profimedia

Statele Unite evaluează că Rusia și-a cedat în mare măsură teritoriile capturate în apropiere de Harkov și mulți soldați ruși în retragere au părăsit Ucraina, trecând peste graniță înapoi în Rusia, a declarat luni un înalt oficial militar american, relatează Reuters.

„În general, evaluăm că ucrainenii fac progrese în timp ce luptă pentru eliberarea și recuperarea teritoriului din sud și est”, a declarat oficialul militar american reporterilor, vorbind sub rezerva anonimatului.

„Pe teren, în vecinătatea Harkovului, evaluăm că forțele ruse și-au cedat în mare măsură câștigurile ucrainenilor și s-au retras la nord și est. Multe dintre aceste forțe s-au mutat peste granița în Rusia”.

Declarațiile făcute la Pentagon reporterilor vin după un weekend de victorii rapide pentru forțele ucrainene. Statul major al Ucrainei a declarat că soldații săi au recucerit peste 20 de orașe și sate doar în ultima zi, în timp ce forțele ucrainene au pătruns tot mai adânc în teritoriul confiscat de trupele ruse care fugeau.

Oficialul militar american a fost optimist, dar precaut, când a descris progresele ucrainene.

Luni seară, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că trupele ucrainene au recuperat în septembrie 6.000 de kilometri pătrați din teritoriul capturat de Rusia.

Jurnalistul de război rus Alexandr Sladkov a spus luni că militarii ruși se tem că vor fi abandonați.

În același timp, numeroase fotografii distribuite pe rețelele de socializare de militarii ucraineni arată armamentul și echipamentele de luptă abandonate de soldații ruși în timpul retragerii haotice din regiunea Harkov, printre acestea numărându-se tancuri, blindate, camioane și alte „bunătăți” ce vor fi folosite acum împotriva forțelor de invazie.

De altfel, potrivit Statului Major al forțelor armate al Ucrainei, comandamentul militar al Federației Ruse a încetat să mai trimită noi unități în Ucraina în urma unei contraofensive ucrainene dramatice care a remodelat războiul și a zdruncinat Moscova.

„Comandamentul militar al Federației Ruse a suspendat trimiterea de noi unități, deja formate, pe teritoriul Ucrainei”, au declarat oficialii pe pagina de Facebook a Statului Major.

„Situația actuală din teatrul de operațiuni și neîncrederea față de comandamentul superior au forțat un număr mare de voluntari să refuze categoric perspectiva serviciului în condiții de luptă”, se mai spune în comunicat.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro