Sari direct la conținut

Munca de acasă devine obligatorie în Belgia, pe fondul creșterii numărului de cazuri Covid

HotNews.ro
Coronavirus Belgia, Foto: - / Shutterstock Editorial / Profimedia
Coronavirus Belgia, Foto: - / Shutterstock Editorial / Profimedia

Munca de acasă va deveni obligatorie, acolo unde natura muncii o permite, și masca va trebui purtată în toate spațiile publice în Belgia, pentru a opri noua creștere a numărului de cazuri din această țară, a anunțat miercuri premierul Alexander de Croo, relatează AFP.

De luni, angajații care pot vor trebui să facă telemuncă cel puțin patru zile pe săptămână.

„Acest lucru este valabil pentru locurile de muncă în care munca la distanță este posibilă, atât în ​​sectorul privat, cât și în administrația publică. Este un efort care trebuie făcut împreună”, a subliniat liderul liberal flamand.

Masca devine acum obligatorie de la vârsta de 10 ani, față de 12 ani anterior, și trebuie purtată în transportul public, baruri și restaurante, teatre și cinematografe, precum și în cadrul evenimentelor publice, inclusiv în aer liber.

Până acum, controlarea pașaportelor sanitare la intrarea în locurile culturale făcea posibilă scoaterea măștii în interior.

Totodată, utilizarea pașaportului sanitar a fost extinsă la toate evenimentele publice, inclusiv la piețele de Crăciun, de la 50 de persoane în interior (față de 500 în prezent) și 100 în aer liber, la locurile culturale și restaurante, baruri și inclusiv în cadrul evenimentelor private.

Campania de vaccinare pentru copiii cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani va începe „cât mai curând posibil” și „voluntar”, după unda verde din partea autorităților belgiene de sănătate și bioetică și aprobarea Agenției Europene pentru Medicamente (EMA), care analizează rezultatele studiilor clinice ale vaccinului Pfizer-BioNTech la copii.

„Înțeleg foarte bine frustrarea (…) Este important să rămânem vigilenți, precauți, cu toții împreună, pentru a ne proteja pe noi și pe cei din jur, pentru ca situația să rămână suportabilă pentru personalul nostru de îngrijire”, a argumentat Alexander De Croo.

„Aceste decizii nu sunt ușor de luat, dar ceea ce am hotărât este un minim. În prezent, ne confruntăm cu o explozie de contaminări”, a adăugat ministrul Sănătății, Frank Vandenbroucke.

Guvernul a anunțat și pregătirea unui plan de vaccinare care să permită populației să primească o a treia doză.

Cu aproape 10.300 de noi infecții pe zi în medie în ultima săptămână, Belgia a revenit la o rată de răspândire a virusului care nu mai fusese atinsă de un an.

Țara se confruntă cu niveluri de spitalizare a pacienților cu Covid pe care nu le-a mai înregistrat din luna mai (mai mult de 2.000 de pacienți, dintre care peste 25% la terapie intensivă). De asemenea, Belgia a înregistrat marți 41 de decese.

Citește și:

Zece ţări din UE sunt într-o situaţie ”foarte îngrijorătoare” din cauza Covid-19 / La ce categorie este plasată România

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro