Skip to content

Mutarea lui Nicușor Dan. Ce plănuiește președintele pentru întâlnirea cu partidele / Palatul Cotroceni a intervenit public vineri seara

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Președintele Nicușor Dan și-ar dori ca până la finalul săptămânii viitoare criza politică să fie încheiată cu desemnarea unui nou premier și va pune presiune pe partide pentru a ajunge la un compromis, au declarat pentru HotNews surse politice la curent cu discuțiile. 

  • După ce mai multe publicații, printre care și HotNews, au scris că președintele se gândește să lase presa ca să vadă discuțiile cu partidele, Palatul Cotroceni a comunicat vineri seară că nu va face acest lucru. Conversația Nicușor Dan – partide va fi, ca și până acum, fără martori publici.

Luni, la 69 zile de la căderea Guvernului Bolojan, liderii PSD, PNL, USR, UDMR și ai minorităților naționale sunt așteptați la Cotroceni pentru negocieri în vederea formării noului guvern.

Până acum cele două variante de premier propuse de șeful statului – Eugen Tomac și Adrian Veștea – nu au întrunit susținerea necesară învestirii unui guvern, motiv pentru care Nicușor Dan a mutat responsabilitatea găsirii unei soluții în tabăra partidelor.

Două variante de guvern, luate în calcul

Președintele Nicușor Dan are, în acest moment, două variante de lucru.

Prima, susțin sursele citate, este desemnarea unui premier care să fie agreat de toți cei de la masa discuțiilor, cu un guvern format din toate partidele fostei Coaliții. Un al doilea scenariu este cel al unui guvern minoritar, caz în care să fie semnat un acord care să cuprindă o listă de priorități cu termene clare de îndeplinire.

„Președintele va pune presiune pe liderii partidelor să nu mai amâne”, a declarat pentru HotNews o sursă din Administrația Prezidențială, sub condiția confidențialității.

Precizările Administrației Prezidențiale

După ce discuțiile din spatele ușilor închise de la Cotroceni au fost puse sub semnul întrebării chiar de către participanți, ceea ce l-a făcut pe președinte să-l acuze public pe Ilie Bolojan că nu s-a ținut de cuvânt, în partide se fac scenarii despre ce ar putea face președintele pentru a crește presiunea publică.

„Nu ar fi exclus să încerce să obțină un angajament de principiu al liderilor partidelor chiar în fața presei. Ar fi un episod similar cu „Ponta-MTO” făcut de Băsescu, pentru a pune presiune mai mare pe partide”, a declarat o sursă din partidele fostei Coaliții, apropiată discuțiilor.

Administrația Prezidențiala a precizat însă, pentru HotNews, că formatul discuțiilor de luni de la Cotroceni va fi același ca până acum, iar presa nu va avea acces la niciun moment al discuțiilor.

În ultima conferință de presă de la Ankara, președintele Nicușor Dan a vorbit despre presiunea publică care trebuie pusă pe partide pentru a ajunge la un compromis pentru învestirea unui nou guvern și a cerut presei să-i intrebe pe liderii politici despre majoritate.

„Sunt sigur că veți pune aceleași întrebări liderilor politici. Că majoritatea parlamentară nu e la Președinte, majoritatea parlamentară este la partidele din Parlament, și răspunsul trebuie să vină de la liderii partidelor din parlament. Și sunt sigur că vă veți duce la fiecare dintre ei să-i întrebați: „au trecut 63, 65, 67, 69 de zile” – că le numărați – „care este propunerea dumneavoastră de majoritate?”. Nu de declarație politică, de majoritate. Și sunt sigur că o să popularizați răspunsurile lor”, a declarat Nicușor Dan.

Ultimele negocieri s-au încheiat cu un „blocaj total”

Ultima discuție între președinte și liderii partidelor fostei Coaliții a avut loc la finalul lunii trecute, iar rezultatul a fost „blocaj total”. Oficial, în acest moment, pe masa lui Nicușor Dan se află două propuneri de premier: Siegfried Mureșan, din partea PNL-USR-UDMR, și Sorin Grindeanu, susținut de PSD. 

Potrivit surselor HotNews din PNL, o variantă care ar putea fi agreată de liberali este „un guvern de armistițiu”. Acesta ar însemna un premier independent în fruntea unei echipe de ministri politici. Și în această variantă, liberalii insistă pe „rotativă”. Acesta este în acest moment singurul scenariu în care ar renunța la propunerea ca Siegfried Mureșan să fie premier.

Mai exact, susțin sursele din partid, compromisul este ca premierul independent să guverneze cu miniștri PNL-USR-UDMR în prima jumătate a mandatului, iar în a doua, cu miniștri PSD. Alexandru Nazare este varianta de „neutru” luată în calcul, spun sursele citate.

Soluția luată în calcul de liberali vine în contextul în care exclud susținerea ca premier a lui Sorin Grindeanu, iar liderul PSD declară, la rândul său, că social-democrații nu-l vor pe Siegfried Mureșan. 

PSD nu exclude tehnocratul

Totuși, surse din PSD au declarat pentru HotNews că social-democratii nu exclud varianta unui guvern cu premier tehnocrat, dar cu miniștri politici. Cât privește rotativa, aceasta, susțin aceleași surse, este agreată doar în condițiile cu premier politic și cu PSD în prima parte a mandatului.

Mai mult, PNL insistă pe un acord cu termeni foarte clari pe care PSD să și-l asume. Sorin Grindeanu a declarat că este dispus la un asemenea angajament, însă dacă liberalii sunt de acord să dea mandatul de premier PSD.

Totodată, Kelemen Hunor a lansat recent ideea refacerii coaliției PNL-PSD-UDMR. În acest scenariu, USR ar rămâne în opoziție. Deși varianta este agreată de Sorin Grindeanu, este respinsă de Dominic Fritz și Ilie Bolojan.