Sari direct la conținut

Mutat în cimitirul municipal de Allen Coliban, viceprimarul PNL al Braşovului s-a trezit cu ușa biroului sigilată

HotNews.ro
Allen Coliban, Foto: AGERPRES
Allen Coliban, Foto: AGERPRES

Primăria Brașov stă pe un butoi cu pulbere în timp ce viceprimarul PNL Sebastian Rusu și edilul USR Allen Coliban continuă bătălia politică în orașul de sub Tâmpa.

Ușa biroului viceprimarului Sebastian Rusu din clădirea municipalității brașovene a fost sigilată de reprezentanții serviciului administraiv, notează BizBrașov.

Liberalul primise ultimatum de la Allen Coliban să plece din instituția de pe Bulevardul Eroilor și să ocupe un spațiu din Cimitirul Municipal, dar șeful PNL Brașov nu a respectat dispoziția.

„Întrucât termenul stabilit pentru eliberarea biroului expirase, Serviciul Administrativ a sigilat spațiile. Noul birou al domnului viceprimar este amenajat și disponibil”, au declarat surse din primărie pentru BizBrașov.

Primarul USR al Brașovului Allen Coliban i-a cerut în urmă cu două săptămâni viceprimarului PNL Sebastian Rusu să își mute biroul din sediul principal al Primăriei la Cimitirul Municipal Brașov chiar de ziua lui de naștere, potrivit presei locale.

„În 8 noiembrie, în ziua Sfinţilor Mihail şi Gavril, când îmi serbam onomastica (poartă și numele Mihai, n.r.) am primit un mail de la primarul Braşovului, care este la Barcelona, prin care eram anunţat că din 10 noiembrie, când îmi aniversez ziua de naştere, trebuie să mă mut la noul birou din incinta Cimitirului Municipal Braşov. Eu aştept să se întoarcă primarul şi marţi (14 noiembrie, n.r.) să avem o discuţie, să îmi dea o dispoziţie de primar. Eu acţionez în baza unei dispoziţii, nu a unui mail, pentru că suntem într-o primărie, nu într-o companie şi trebuie să respectăm Codul administrativ”, a declarat Rusu, potrivit Monitorul Expres.

Rusu a declarat că „evacuarea” din sediul Primăriei este „un abuz flagrant de putere şi un atac direct, bazat pe orgolii personale, nimic altceva decât o continuare a răzbunării primarului”.

Administrarea cimitirelor din municipiu a rămas singura responsabilitate a viceprimarului Sebastian Rusu, președinte al organizației municipale a PNL Brașov, după ce acesta a rămas, în timp, fără mai multe atribuții în urma neînțelegerilor politice cu primarul Brașovului, potrivit BizBrașov.

Unul dintre reproşurile primarului Braşovului a fost că Sebastian Rusu petrece în medie o oră pe zi în primărie, așa cum reiese din datele sistemului electronic de pontaj.

În replică, viceprimarul PNL a subliniat că administraţia publică se face „pe teren”, nu din birou.

La începutul lunii noiembrie, Allen Coliban a propus demiterea viceprimarului, însă după o ședință de plen a Consiliului Local Brașov care a durat 10 ore, Sebastian Rusu a rămas în funcția de viceprimar al municipiului Brașov, deoarece consilierii PNL și PSD au plecat din sală. Din cauza lipsei cvorumului, proiectul nu a putut fi supus la vot.

Și atunci Coliban a invocat faptul că viceprimarul petrece foarte puțin timp la birou, între una și două ore, susținând că primește un salariu lunar de 27.600 de lei. Coliban a spus despre Rusu că este „un leneș care blochează tot”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro