Sari direct la conținut

Muzica lui Rareș vine în sprijinul educației anti-bullying la Conferința OPEN MINDS 2025. Marius Moga susține cauza din rolul de speaker

Muzica lui Rareș vine în sprijinul educației anti-bullying la Conferința OPEN MINDS 2025. Marius Moga susține cauza din rolul de speaker
Foto: OPEN MINDS

Conferința OPEN MINDS, cel mai mare eveniment anual din România dedicat diversității și incluziunii, revine pe 4 iunie 2025, la Casa Universitarilor din București. Aflată la cea de-a treia ediție, conferința aduce în prim-plan oameni, povești și inițiative care susțin o societate mai empatică și mai deschisă către diversitate.

Vedete din muzică, modă și media devin ambasadori ai incluziunii

Pe scena Conferinței OPEN MINDS 2025, figuri publice precum Rareș, Marius Moga, Doina Levintza, Ovidiu Buta și Joaquin Bonilla își asumă un rol nou – cel de susținători activi ai incluziunii și educației pentru respect.

Unul dintre cele mai așteptate momente este concertul caritabil susținut de Rareș – unul dintre artiștii cu cea mai autentică prezență în muzica românească recentă. De data aceasta, urcă pe scenă nu doar pentru a cânta, ci și pentru a susține cauza evenimentului din acest an: educația anti-bullying în liceele din România.

Toate fondurile obținute din vânzarea biletelor la concert vor fi direcționate către programul NO CAP, o inițiativă a Asociației OPEN MINDS și a Asociației InspirAction, care își propune să combată bullying-ul în școli prin intervenție educațională și emoțională adresată elevilor, profesorilor și părinților. Programul este deja pilotat în 5 licee, iar obiectivul este să ajungă în peste 300 de licee până în 2027.

„Concertul lui Rareș e mai mult decât entertainment – este un gest de solidaritate. Ne-am dorit un line-up care să reflecte nu doar notorietate, ci și autenticitate. Rareș este una dintre vocile tinerei generații care folosește muzica ca punte între lumi și stiluri diferite”, spune Mirela Tănase, Vicepreședinte al Asociației OPEN MINDS.

Rareș va fi prezent și ca speaker în cadrul panelului „Muzica – probabil cel mai incluziv domeniu”, alături de Marius Moga – producător, artist și antreprenor creativ – și Larisa Perde, jurnalistă culturală și realizatoarea emisiunii „Rețeaua de idoli” la TVR Cultural. Cei trei vor discuta despre modul în care muzica poate deveni un spațiu de exprimare autentică și un canal de empatie și coeziune socială.

Mai mult decât discurs – o platformă pentru inițiativă socială

OPEN MINDS 2025 nu este doar o conferință. Este o platformă prin care vocile publice se implică activ în schimbarea socială. Pentru prima oară, toate fondurile obținute din vânzarea biletelor – atât la conferință, cât și la concert – sunt direcționate integral către programul NO CAP.

Tema bullying-ului în școli este una presantă: conform cercetărilor citate de organizatori, România se află pe locul 3 în UE în ceea ce privește incidența acestui fenomen. Programul NO CAP vine ca o intervenție sistemică, oferind ateliere pentru elevi, traininguri pentru profesori și ghiduri pentru părinți.

„Accesul la Conferința OPEN MINDS reprezintă mai mult decât un bilet – este o investiție în siguranța emoțională a generațiilor viitoare”, a declarat Mirela Tănase.

Stil, identitate, valori – ce transmit hainele și imaginea publică?

Într-un alt panel de impact, Doina Levintza, simbol al creativității în designul românesc, urcă pe scenă alături de Joaquin Bonilla, Creative Director al VML România, și de Ovidiu Buta, stilist cu o carieră internațională impresionantă. Împreună, aceștia vor discuta despre modul în care vestimentația devine un vector de identitate, autoexprimare și incluziune culturală.

Panelul aduce în fața publicului trei figuri publice care nu doar creează imagine, ci o transformă în mesaj social. Dacă Doina Levintza modelează stiluri pentru ceilalți, Joaquin Bonilla este un manifest al stilului personal, iar Ovidiu Buta a îmbrăcat zeci de vedete internaționale și înțelege în profunzime cum hainele pot spune o poveste despre cine ești și în ce crezi.

De altfel, întreaga scenă a Conferinței OPEN MINDS 2025 va fi un loc al dialogului între notorietate și responsabilitate. Rareș, Moga, Levintza, Bonilla, Buta – sunt voci cunoscute care, de această dată, aleg să vorbească despre lucruri care contează: empatie, diversitate, incluziune și siguranță emoțională pentru tânăra generație.

Ce aduce în plus ediția 2025?

Conferința este structurată pe 3 scene tematice – INSPIRATION, KNOWLEDGE și MIND – și propune o experiență imersivă, în format de festival, cu peste 1.000 de participanți, 50 de speakeri locali și internaționali și 8 teme esențiale, printre care: sănătate emoțională, diversitate generațională, responsabilitate în spațiul public și leadership empatic.

Detalii despre program, bilete și invitați sunt disponibile pe site-ul oficial al Conferinței OPEN MINDS.

Articol susținut de OPEN MINDS