Sari direct la conținut

În Algeria au fost peste 50 de grade Celsius, nu departe de recordul absolut pentru Africa

HotNews.ro
Desertul Sahara in Algeria, Foto: Shutterstock
Desertul Sahara in Algeria, Foto: Shutterstock

​La trei stații meteo din Algeria temperaturile au atins +50 C, aproape de recordul absolut pentru continentul african. Foarte rar au fost peste 50 de grade Celsius la umbră în Africa, dar valul de căldură din iulie 2023 a adus în nordul Africii peste zece zile cu maxime de peste 45 C.

Duminică au fost +50,3 C la Hassi-Messaoud și Touggourt și +50 C la Ouargla (toate în Algeria). Și nopțile au fost extrem de calde, cu minime de 30 – 32 C. Aproape 50 C au fost în Irak și 49 C în Arabia Saudită, arată datele Ogimet.

În Europa au fost peste 47 C la mijloc de iulie (în Sicilia), iar pe 30 iulie maximele au depășit +41 C în Turcia și Spania.

Cea mai ridicată temperatură credibilă măsurată vreodată în Africa este +51,3 C, la Ouargla, în Algeria, pe 5 iulie 2018.

Există mai multe valori din perioada colonială, acum peste 70 de ani, care sunt mult mai ridicate, dar au credibilitate redusă, din cauza instrumentelor cu care au fost măsurate și a amplasării stațiilor meteo.

Există un record din 1931, +55 C la Kebili, în Tunisia, care este adesea dat ca fiind cea mai ridicată temperatură măsurată în Africa, dar acest record este puternic contestat.

Unul dintre cei mai respectați climatologi, Jeff Masters, a scris pe larg despre aceste recorduri dubioase, explicând și faptul că în perioada modernă temperaturile de peste 50 C în nordul Africii au fost foarte rare, așa că ar fi eronat să credem că în anii 20 sau 30 ai secolului trecut au fost o mulțime de valori de peste 55 – 57 C.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro