În curând la Editura Humanitas: Deceniul furiei și indignării Cum ne-au schimbat ultimii zece ani? așteptatul volum al lui Sorin Ioniță

„Cum poate deveni cartea unui analist politic captivantă? Simplu: decupând «10 ani de gâlceavă» și descriindu-i ca pe un fragment din jocul cu zaruri al istoriei. Nimeni nu poate să spună ce va ieși la capătul ciocnirii recente dintre mișcările tribalistidentitare și antieuropene din Vestul Europei și modelul occidental tradițional, bazat pe politici moderate, elite și competență. Nimeni nu știe dacă schimbările survenite odată cu criza Covid-19 vor fi o provocare în spațiul găsirii de noi soluții ale conviețuirii sau, dimpotrivă, vor conduce la bulversări necunoscute. Această dublă lectură a viitorului – ne așteaptă o renaștere, ori o fundătură? – dă cheia caracterului captivant al cărții. În plus, autorul e un remarcabil stilist: nu există digresiuni, stereotipuri, plictis. Totul e limpede, alert, fluent.“ — GABRIEL LIICEANU

„Sorin Ioniță e unul dintre puținii analiști veritabili de la noi. Are toate calitățile: culege informații relevante despre subiectul tratat, chibzuiește lucrurile fără a ține partea cuiva, trage concluzii originale și nu e încrâncenat. Cartea de față vorbește despre portrete de semn contrar, autorul analizându-i pe cei care s-au smintit în ultimii ani, la stânga sau la dreapta spectrului politic, pe cei care au produs extremism și derapaje de la democrația liberală, pe cei care livrează isterie și iluzii. Sorin Ioniță e o voce moderată, de la care afli mereu ceva interesant.“ — CRISTIAN PREDA

„Sorin Ioniță își asumă o sarcină dificilă – investigarea prezentului și scrutarea viitorului. Ne aflăm într-un moment de cumpănă, în care, după 10 ani de frământări, începând cu criza globală din 2008–2009 şi sfârșind cu criza Covid-19 din 2020, democrația liberală pare a-și fi epuizat forța de seducție. Autorul investighează cu vervă și acribie marile teme ale ultimului deceniu și pune întrebările esențiale. Încotro ne îndreptăm, așadar?“ — MARIAN VOICU

SORIN IONIŢĂ e analist de politici publice şi comentator în presa de opinie. A fondat împreună cu o mână de colegi think tank-ul Expert Forum (EFOR), unde produce rapoarte de policy menite să facă guvernarea mai bună şi activism civic menit să o deranjeze periodic. A reprezentat România în Comitetul Economic și Social European la Bruxelles şi lucrează de douăzeci de ani ca expert internaţional în dezvoltare locală în ţări din Balcani şi fosta URSS. În ultimii ani a adăugat pe lista de activităţi şi combaterea dezinformării. A fost decorat în 2018 cu Ordre national du Mérite al Republicii Franceze pentru promovarea în regiune a agendei democratice şi europene. Este de formaţie inginer, apoi filozof, cu un masterat şi un doctorat în știinţe politice și o bursă Fulbright la Universitatea Georgetown din Washington, DC.

Fragment din carte:

”Propaganda şi manipularea, cu metode mai finuţe sau mai grosolane, au ajuns în aceşti zece ani teme serioase de dezbatere: se cer măsuri politice de contracarare, dar acestea, după cum vom vedea, nu sunt simplu de aplicat. Vladimir Putin, speriat de contestările interne din iarna lui 2012, a strâns şurubul şi a impus ţării o agendă social-conservatoare, alimentată cu citate copioase din gânditori neofascişti şi eurasianişti de mijloc de secol XX, pe care încet-încet au început s-o imite alte regimuri iliberale din zonă – iar când au ocazia, chiar unii politicieni de la Bucureşti. Avem pe agendă, după zece ani de frământări, teme de importanţă existenţială, precum: polarizarea ideologică stânga–dreapta; sfârşitul mass-media tradiţionale şi spargerea audienţelor în bule isterice şi balcanizate de opinie; provocările create de schimbarea climatică şi tranziţia energetică; criza refugiaţilor care vin spre noi din ţări răvăşite de război ori pur şi simplu sărace, dar cu demografie explozivă, prin contrast cu Europa, care îmbătrâneşte; iar legat de asta, raporturile noastre culturale şi politice cu alteritatea, în special cu cea foarte vizibilă a Islamului european. Şi, ca să fie clar că ultimul deceniu a fost cu adevărat neobişnuit, pandemia de Covid-19 apărută în 2020 a pus capac unui interval şi aşa dificil, impunând ajustări radicale în economie şi societate.

Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO?

Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“? Mişcările antieuropene sunt azi în oarece reflux pe continent, în state mari precum Germania, Italia, Franţa, Spania; există mai nou o administraţie centristă şi cooperantă la Washington. Euroscepticismul dur şi în special apelurile la părăsirea Uniunii s-au temperat vizibil de ceva vreme: experiența Brexitului a arătat că ieşirea din UE nu e ceva simplu şi cu final previzibil, ci un proces de negociere în perpetuitate. Dacă tendinţa se confirmă pe termen lung, asta ar marca o întoarcere a electoratelor la un vot pentru moderaţie, normalitate şi competenţă, în defavoarea celui identitar, gălăgios şi populist, care a fost norma în ultimii zece ani. Poate criza Covid-19 a avut rolul ei: a speriat lumea suficient cât să se vadă că tribalismele, politica de tip showbiz şi retorica inflamată antielite, asociate cu incompetenţa administrativă, omoară oameni. Însă la începutul lui 2021 e prea devreme să ne pronunţăm, ca să citez celebra replica a unui lider comunist chinez (un fake, cum veţi vedea în volum).

Am încercat să prezint cât se poate de obiectiv şi clar temele care m-au preocupat în acest Deceniu al indignării, dar evident că sarcina e uriaşă; nu pot avea pretenţia că imaginea e completă. Ansamblul e fatalmente fragmentar şi inegal, privilegiind acele subiecte care m-au interesat şi pe care le-am putut cuprinde în cei zece ani de gâlceavă în lumea democratică. Ce sper că uneşte secţiunile între ele e viziunea clasic liberală, temperat-optimistă, care vede realizările sociale importante acolo unde sunt, dar nu e predispusă la mari dezamăgiri atunci când întreprinderile umane ies prost, deoarece nu porneşte cu aşteptări utopice din start. Şi, în general, consideră că istoria lungă e un bun ghid de acţiune şi grilă de interpretare pentru păţaniile noastre actuale, natura umană fiind în adâncul ei neschimbătoare. Pentru ce e greşit prin aceste texte sau lipseşte, de vină sunt, ca de obicei, autorul şi puterile sale limitate.”