În lipsa unui ajutor militar consistent, SUA au trimis Ucrainei arme și muniții confiscate de la iranieni
Armata americană a anunțat marți că a transferat Ucrainei arme de calibru mic și muniții trimise inițial de Iran rebelilor Houthi din Yemen, dar confiscate de Washington și de aliații săi, scrie AFP.
Livrarea, efectuată pe 4 aprilie, a inclus peste 5.000 de puști de asalt AK-47, mitraliere, arme de precizie, lansatoare de grenade și peste 500.000 de cartușe, a anunțat Comandamentul militar american pentru Orientul Mijlociu (Centcom) într-un comunicat pe X (fostul Twitter).
„Acest echipament este suficient pentru a înarma o brigadă ucraineană cu puști de calibru mic”, a adăugat comunicatul.
Armele și munițiile, au spus oficialii americani, erau transferate de Corpul Gardienilor Revoluției către rebelii Houthi, în Yemen, încălcând o rezoluție a Consiliului de Securitate al ONU. Ele au fost însă confiscate de forțele americane și aliații lor, a adăugat Centcom.
Confiscările au fost efectuate de pe patru nave între mai 2021 și februarie 2023, potrivit armatei americane, care a anunțat că va face tot posibilul „pentru a expune și a opri activitățile destabilizatoare ale Iranului”.
Teheranul îi susține în mod activ pe rebelii Houthi din Yemen, care din toamna trecută au început să atace sistematic traficul maritim comercial în Golful Aden și în Marea Roșie, în semn de solidaritate cu palestinienii din Fâșia Gaza, destabilizând comerțul mondial.
Armele transferate Kievului reprezintă o cantitate redusă, dar în orice caz, ele sunt folositoare. Kievul se confruntă cu o criză de muniție și echipament militar în general în războiul său cu Rusia.
Transferul recent nu rezolvă însă cea mai serioasă problemă a Kievului – lipsa de armament greu, în special obuze și rachete, într-un moment în care Congresul american nu reușește să se pună de acord asupra unui nou pachet de ajutor militar.
Duminică, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a avertizat că țara sa va pierde războiul dacă ajutorul american de 60 de miliarde de dolari așteptat rămâne blocat în Congres, într-un moment în care Rusia își intensifică presiunea în estul țării.
Pachetul de asistență militară și economică de 60 de miliarde de dolari al SUA pentru Kiev este blocat în Congres încă de anul trecut din cauza opoziției membrilor republicani, în contextul apropierii alegerilor prezidențiale.