Nagorno-Karabah: ONU evocă posibile crime de război, citând atacuri asupra civililor, dar și o execuție a doi soldați armeni
Înaltul Comisar al ONU pentru drepturile omului, Michelle Bachelet, a evocat luni posibilitatea ca în conflictul din Nagorno-Karabah să fie comise crime de război, din cauza atacurilor „nediscriminatorii” împotriva populațiilor civile, relatează AFP.
Doamna Bachelet se referă și la videoclipuri – pe care le consideră credibile – care arată execuția a doi soldați armeni în uniformă de către trupele azere.
„Dreptul internațional umanitar nu ar putea fi mai clar. Atacurile efectuate cu încălcarea principiului proporționalității ar putea fi crime de război, iar părțile au obligația de a investiga astfel de încălcări într-un mod eficient, rapid, detaliat și imparțial, iar cei responsabili trebuie aduși în fața justiției”, subliniază doamna Bachelet într- o declarație.
Bachelet denunță în special utilizarea munițiilor cu dispersie, care sunt în general foarte periculoase pentru populația civilă și a căror utilizare a fost dovedită în acest conflict „de ambele părți”.
În ceea ce privește videoclipurile care par să arate o execuție, doamna Bachelet nu oferă detalii, dar subliniază faptul că autenticitatea lor a fost dovedită „prin anchete aprofundate în mass-media”.
„Conform condițiilor dreptului internațional umanitar, uciderea deliberată a persoanelor protejate constituie o încălcare gravă a Convenției de la Geneva și, prin urmare, constituie o crimă de război”, subliniază doamna Bachelet, care precizează totuși că o instanță competentă trebuie să se pronunțe.