Sari direct la conținut

Naștere de gemeni la "Cuza Vodă", Iași. "Copiii sunt acum bine datorită oamenilor buni și pregătiți de acolo"

HotNews.ro
Gemeni, Foto: Shutterstock
Gemeni, Foto: Shutterstock

O mămică de 23 de ani a povestit pentru Totul Despre Mame cum a decurs nașterea băieților ei, după o sarcină în care nu a fost scutită de probleme. După un eșec la spitalul din Suceava, mama a născut la Iași, în condiții de siguranță, pentru ea și pentru copii. Redăm povestea de naștere, așa cum a fost scrisă de tânăra mamă:

„Am 23 ani și m-am căsătorit în anul 2022. În ianuarie 2023, pe 28, am aflat că sunt însărcinată. Am făcut testul de sarcină, care a arătat două liniuțe. Ne-am dorit nespus această sarcină și am simțit întru totul că suntem pregătiți să devenim părinți. Nu știam ce ne așteaptă. Ne-am pus însă toată încrederea în Dumnezeu și am zis că va fi bine.

În luna martie, am plecat în concediu, în Italia, o săptămână. M-am simțit extrem de rău. Stările mele de greață erau mereu prezente. Am încercat pe cât posibil să ne bucurăm de vacanța noastră, știind că următoarea va fi, totuși, departe. Când ne-am întors din concediu, am dat fuguța la medic. Data de 28 a rămas întipărită pentru noi, deoarece atunci am aflat că nu așteptăm o minune, ci două. Eram șocați, am plâns mult, dar ne-am bucurat la fel de mult. Am simțit că Dumnezeu este cu noi și ne-a binecuvântat cu două minuni. Am anunțat familia că sunt însărcinată și că la finalul anului nu vom fi 3, ci 4.

„M-am bucurat nespus”

În luna mai, tot pe data 28, am aflat că așteptăm doi băieței. M-am bucurat nespus. Am simțit din prima clipă că voi fi mamă de băieți. Ar fi nedrept să spun că nu mi-am dorit să fiu și mamă de fată, dar cred că nu mi s-ar fi potrivit conjunctura. Mi se pare dificil să crești și să educi o fată. Sarcina mea a decurs perfect. În luna a șasea, am decis că este momentul ca familia noastră să se mute, astfel încât bebelușii să ajungă acasă la ei și să nu mai stăm cu chirie.

Sarcina mi-a fost monitorizată la Suceava, într-un cabinet medical particular. Când am intrat în ultimul trimestru de sarcină, am aflat că un bebeluș are o restricție de creștere. Sarcina mea a fost monocorială, biamniotică. Practic, bebelușii se aflau în ”saci” diferiți, dar împărțeau aceeași placentă.

CITEȘTE CONTINUAREA PE TOTULDESPREMAME.RO

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro